Meciul amical dintre România și Slovacia se joacă la Bratislava, de la ora 21:45.
Partida vine după ce ambele reprezentative au ratat calificarea la Cupa Mondială din 2026. România a pierdut în Turcia, scor 0-1, iar Slovacia a cedat pe teren propriu, 3-4, în fața Kosovo.
În absența lui Mircea Lucescu, care are probleme medicale, echipa va fi condusă de secundul Ionel Gane. Căpitanul echipei naționale, Nicolae Stanciu, a declarat luni seară, în conferința premergătoare partidei de la Bratislava, că jucătorii vor evolua cu gândul la selecționerul Mircea Lucescu.
„Meciul de mâine va fi pentru Mircea Lucescu, vrem să îi facem o bucurie. Pentru el dorim să facem un meci bun, iar la final să putem să îi dedicăm victoria”, a spus Stanciu.
Meciul Slovacia – România este transmis în direct de Antena 1 și Radio România Actualități.
Pentru acest meci, cele două echipe au convenit să poată face până la opt înlocuiri de fiecare parte, în cel mult 3 întreruperi ale jocului, conform noilor reglementări privind meciurile internaționale amicale.
PORTARI: Ionuț Radu (Celta Vigo), Marian Aioani (Rapid), Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova)
FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Rayo Vallecano), Deian Sorescu (Gaziantep), Radu Drăgușin (Tottenham), Andrei Burcă (Yunnan Yukun), Virgil Ghiță (Hannover), Adrian Rus (Universitatea Craiova), Andrei Coubiș (Universitatea Cluj), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova), Kevin Ciubotaru (Hermannstadt)
MIJLOCAȘI: Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Vlad Dragomir (Pafos), Răzvan Marin (AEK Atena), Nicolae Stanciu (Dalian Yingbo), Florin Tănase (FCSB), Ianis Hagi (Alanyaspor), Dennis Man (PSV), Alexandru Dobre (Rapid), Valentin Mihăilă (Rizespor), Claudiu Petrila (Rapid), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova)
ATACANȚI: Daniel Bîrligea (FCSB), David Miculescu (FCSB), Marius Coman (UTA Arad).