Cei patru magicieni ai tenisului. Djokovic se alătură lui Nadal, Federer şi Murray pentru echipa Europei la Cupa Laver

Fanii tenisului îi vor vedea Djokovic, Nadal, Federer şi Murray jucând împreună în aceeaşi echipă pentru prima dată la Cupa Laver de la Londra, potrivit Reuters.

686 afișări
Imaginea articolului Cei patru magicieni ai tenisului. Djokovic se alătură lui Nadal, Federer şi Murray pentru echipa Europei la Cupa Laver

Cei patru magicieni ai tenisului. Djokovic se alătură lui Nadal, Federer şi Murray pentru echipa Europei la Cupa Laver

Djokovic, campionul de la Wimbledon, a fost numit vineri drept al patrulea membru al echipei de şase oameni din Europa. Sârbul de 35 de ani se alătură rivalilor săi pentru a participa la cea de-a cincea ediţie a evenimentului programat între 23 şi 25 septembrie.

Numit după australianul Rod Laver, evenimentul pune faţă în faţă şase dintre cei mai buni jucători din Europa şi şase din restul lumii.

„Este singura competiţie în care poţi juca într-un mediu de echipă cu băieţi împotriva cărora concurezi în mod normal, iar faptul că mă voi alătura lui Rafa, Roger şi Andy, trei dintre cei mai mari rivali ai mei din toate timpurile, va fi un moment cu adevărat unic în istoria sportului nostru", a declarat Djokovic.

Nadal, Djokovic, Federer şi Murray au dominat tenisul masculin în ultimele două decenii, câştigând 66 de titluri de Grand Slam.

Echipa Europei, condusă de Bjorn Borg, a câştigat toate ediţiile precedente.

„Nu cred că mi-aş fi putut imagina să am aceste patru legende ale sportului într-o singură echipă. Ştiu că şi ei, ca şi mine, apreciază importanţa acestui moment şi vor fi cu adevărat pregătiţi pentru el. În fiecare an, obiectivul nostru este să câştigăm. Cu Rafa, Roger, Andy şi Novak în echipă, îmi plac şansele noastre", a declarat Borg.

Căpitanul echipei mondiale, John McEnroe, i-a numit pe Felix Auger-Aliassime, Taylor Fritz şi Diego Schwartzman ca fiind cei trei membri ai echipei sale.

O2 Arena din Londra va găzdui competiţia. Cupa Laver este un turneu internaţional de tenis masculin între Europa şi „Restul Lumii”. Desfăşurat anual din 2017, turneul are loc are loc în diferite oraşe din întreaga lume.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici