Gabriela Ruse (locul 71 WTA) va deschide parcursul româncelor la Roland Garros, urmând să o întâlnească pe Magdalena Frech (49 WTA), meci programat după ora 16:00.
În meciurile directe, Ruse conduce cu 3-1. Cele două s-au întâlnit o singură dată în ultimii patru ani, la Miami Open, anul trecut. Românca s-a impus cu 6-4, 6-4.
După ora 17:30, Sorana Cîrstea (18 WTA) va evolua împotriva franțuzoaicei Ksenia Efremova (625 WTA, posesoare de wild card).
Meciul marchează a 17-a participare a jucătoarei române pe tabloul principal de la Roland Garros.
Ziua de concurs include și meciuri importante pe tabloul masculin, unde capul de afiș este duelul dintre Novak Djokovic și francezul Giovanni Mpetshi Perricard.
Partida fostului lider mondial este programată să închidă ziua, după ora 21:15.
În prima parte a zilei sunt programate și alte confruntări notabile ale principalilor favoriți, precum Zverev – Bonzi sau Fritz – Basavareddy.