Componenţii naţionalei de polo a României au fost premiaţi cu 50.000 de lei

Componenţii şi staff-ul tehnic al echipei naţionale de polo a României, care a ocupat locul şapte la Campionatele Mondiale de la Roma, au fost premiaţi din veniturile proprii ale federaţiei cu suma de 50.000 de lei, recompensele fiind egale pentru toată lumea, la cererea antrenorului Kovacs Istvan.

18 afișări
Imaginea articolului Componenţii naţionalei de polo a României au fost premiaţi cu 50.000 de lei

Componenţii naţionalei de polo a României au fost premiaţi cu 50.000 de lei (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

Preşedintele FRNPM, Anatolie Grinţescu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că banii au fost deja viraţi. "Având în vedere că legea permite premierea doar pentru locurile 1-6, am făcut eforturi la nivel federal şi, cu sprijinul financiar al vicepreşedintelui Florin Niţă şi a lui Alexandru Badea, memebru în Biroul Federal, am reuşit să premiem întreaga echipă pentru locul şapte obţinut la Roma. Banii au fost trimişi deja pe carduri", a spus Grinţescu.

Anatolie Grinţescu a mai afirmat că FRNPM a semnat un parteneriat cu BRD în valoare de 8.000 de euro pentru sponsorizarea Cupei României a cărei fază preliminară se va desfăşura la finalul acestei săptămâni. În bazinul Dinamo de la Bucureşti se vor întâlni echipele Steaua, Dinamo, Rapid şi Sportul, iar la Cluj vor juca formaţiile CSM Oradea, Politehnica Cluj şi Astra Arad.

Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica la turneul final, care va avea loc la Oradea, în perioada 2-4 octombrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici