Coordonatorul de securitate al Paris 2024 a demisionat

Coordonatorul de securitate al Paris 2024, Ziad Khoury, a demisionat în urma unei suspendări pentru presupus comportament inadecvat.

478 afișări
Imaginea articolului Coordonatorul de securitate al Paris 2024 a demisionat

Coordonatorul de securitate al Paris 2024 a demisionat

Khoury, coordonatorul naţional de securitate al guvernului francez pentru Jocurile Olimpice şi Paralimpice de anul viitor, a fost suspendat în martie după acuzaţii de comportament nepotrivit faţă de o femeie în timpul unei vizite în Marea Britanie în noiembrie 2021.

Khoury a demisionat voluntar din funcţie, un ordin publicat duminică pe site-ul guvernului francez confirmând că rolul său a luat sfârşit.

"Prin ordinul ministrului de interne şi al teritoriilor de peste mări din data de 8 iunie 2023, funcţiile de coordonator naţional pentru securitatea Jocurilor Olimpice şi Paralimpice 2024 exercitate de domnul Ziad Khoury încetează la cererea acestuia", se arată în document.

Khoury a fost suspendat ca măsură provizorie în urma acuzaţiilor, fiind dipusă efectuarea unei anchete.

Rezultatul investigaţiei ar fi trebuit să fie publicat în termen de o lună, dar nicio concluzie nu a fost făcută publică.

Khoury a fost anterior şef al poliţiei din Aisne, un departament situat la nord de Paris, şi a fost şef al securităţii şi siguranţei pentru Campionatul European de Fotbal UEFA din 2016 din Franţa.

Vestea demisiei lui Khoury vine la câteva zile după o vizită în oraş a Comisiei de coordonare a Comitetului Internaţional Olimpic.

În urma vizitei, Pierre-Olivier Beckers-Vieujant, preşedintele Comisiei de coordonare, şi-a exprimat încrederea deplină în ceea ce priveşte potenţiala siguranţă a ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024.

Ceremonia urmează să aibă loc de-a lungul unei porţiuni de şase kilometri a râului Sena, permiţând accesul liber pentru o jumătate de milion de spectatori.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici