Corpodean, Savaniu şi Lică rămân în arest

Arbitrii Sorin Corpodean şi Marcel Savaniu şi vicepreşedintele autosuspendat al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Marcel Lică, rămân în arest, după ce Curtea de Apel Piteşti a respins, marţi, ca nefondate, recursurile formulate de avocaţii acestora la măsura arestării preventive a clienţilor lor.

43 afișări
Imaginea articolului Corpodean, Savaniu şi Lică rămân în arest

Arbitrii Sorin Corpodean şi Marcel Savaniu (Imagine: Mediafax Foto)

Magistraţii Curţii de Apel Piteşti au respins ca nefondate recursurile formulate de către avocaţi la măsura arestării pentru 29 de zile a celor trei şi i-a obligat la plata unor cheltuieli judiciare de câte o sută de lei.

Arbitrii Sorin Corpodean şi Marcel Savaniu şi vicepreşedintele autosuspendat al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Marcel Lică, au fost audiaţi de către magistraţii Curţii de Apel Piteşti, toţi declarându-se nevinovaţi în acest caz.

Marcel Lică este acuzat de către procurorii DNA Piteşti că a pretins 3.000 de dolari pentru a întocmi un raport de observare favorabil la meciul FC Argeş-Oţelul Galaţi disputat în 23 noiembrie 2008 la Piteşti şi ar fi primit 2.000 de dolari din acea sumă, de la Liviu Făcăleaţă.

"Nu am pretins şi nu mi s-a oferit nicio sumă, nu am primit aceşti bani de la Făcăleaţă, pot să vă spun că în funcţia de vicepreşedinte al CCA, fiind delegările arbitrilor şi ale observatorilor federali, era şi este atributul preşedintelui CCA, atunci Gheorghe Constantin şi să făceau în funcţie de experienţa observatorilor şi de dificultatea meciului. Cu 48 de ore înainte de meci eram anunţaţi la ce partidă eram desemnaţi ca observatori, era un termen facultativ, dar necesar deoarece, de exemplu, eu fiind din Constanţa şi delegat la un meci la mare distanţă, trebuia să ştiu din timp cu ce mijloc de transport mă deplasez, unde mă cazez şi alte probleme organizatorice de acest gen", a spus Marcel Lică în faţa instanţei.

Întrebat de către magistraţi dacă îl cunoaşte pe Liviu Făcăleaţă, Lică a răspuns afirmativ, spunând însă că nu avea o relaţie specială cu acesta şi că îl vedea doar la meciurile echipei FC Argeş.

"Da, îl cunosc pe Făcăleaţă, l-am cunoscut la un meci disputat de FC Argeş în urmă cu câţiva ani. Nu am o relaţie specială cu el, dar l-am revăzut la meciuri ori de câte ori am fost observator la vreo partidă a lui FC Argeş. Am vorbit cu domnul Făcăleaţă strict probleme organizatorice, uneori ne-am şi tachinat din pricina rezultatelor lui FC Argeş, eu pe el şi din pricina rezultatelor echipei Farul Constanţa, eu fiind preşedinte într-o vreme la acel club. A fost o convorbire telefonică în care el mi-a zis, şi era referitor la meciul FC Argeş-Farul Constanţa,: «nea Marcele, nu am ce să vă fac, trebuie să vă bat», iar eu am spus «Da, trebuie să ne tragem trei puncte». Probabil că scoaterea din context a acestei convorbiri de către procurorii DNA a condus la ideea că nu este vorba de trei puncte. ci de 3.000 de dolari. Imputaţiile DNA nu sunt adevărate, iar interceptările telefonice au fost scoase din context. dându-se alte conotaţii", a spus Lică.

Spre finalul audierii, după momentul în care a spus că numele şi reputaţia sa au fost pătate într-un mod abuziv, în condiţiile în care are 35 de ani în fotbalul românesc ca jucător, arbitru şi observator, şi a rugat instanţa să consemneze acest lucru, Marcel Lică a izbucnit în plâns, iar magistraţii i-au cerut să-şi încheie declaraţia.

La rândul său, arbitrul Sorin Corpodean a negat acuzaţiile procurorilor DNA Piteşti, conform cărora Liviu Făcăleaţă i-ar fi dat 15.000 de dolari, şi a spus că l-a întâlnit pe acesta o singură dată, la Cluj Napoca, în 24 decembrie 2008.

"Nu este adevărat că am luat dolari, vin şi whisky. M-am întâlnit cu Liviu Făcăleaţă în 24 decembrie 2008, dar nu mi-a dat nimic. Am fost sunat anterior de un coleg de arbitraj, Mihăiţă Ianovski, care mi-a spus că vrea să-mi dea ceva de Crăciun din partea lui, printr-un prieten de-al lui care trece prin Cluj. I-am spus lui Ianovski că nu am nevoie de nimic, ci doar de sănătate şi de sărbători fericite. Totuşi, am primit ulterior un SMS, în care mi se spunea «Sunt în oraş. Bem o cafea? Semnat L», la care am răspuns, tot printr-un SMS, «Nu pot să vin în oraş. Sunt acasă. Vino acasă». Ulterior, la poarta casei mele m-am trezit cu o persoană pe care nu o cunoşteam personal, dar pe care am recunoscut-o ca fiind din anturajul lui FC Argeş. Ca o gazdă bună, am făcut o cafea, l-am servit şi cu un pahar de whisky şi am insistat că nu vreau să vorbim despre fotbal şi să-mi respecte în acest fel finalul de carieră", a declarat Sorin Corpodean.

Corpodean a mai spus că el crede că scopul vizitei lui Făcăleaţă în oraşul Cluj Napoca a fost unul profesional, şi anume extinderea afacerilor firmei PIC şi în municipiul Cluj Napoca.

"Este incriminat meciul FC Vaslui-FC Argeş. Pot să vă spun că nu am avut nicio problemă la acel meci. Nu am purtat nicio discuţie referitoare la meciurile de fotbal. Făcăleaţă a înţeles şi nu am purtat nicio discuţie despre fotbal. Nu am primit nici atunci şi nici altă dată nimic din partea reprezenztanţilor lui FC Argeş şi nici prin intermediari. Sunt arbitru stagiar din 1990, arbitru de divizia A din 1995, arbitru internaţional FIFA din 1997, am 268 de meciuri arbitrate în divizia A şi 67 de meciuri internaţionale şi pot să vă spun cu mâna pe inimă că după aceea eu nu m-am mai întâlnit niciodată cu Făcăleaţă, iar la meciul incriminat, FC Vaslui-FC Argeş, scor 0-1, nu am primit niciun reproş din partea conducerilor celor două echipe, iar nota observatorului federal a fost una bună", a susţinut Corpodean.

Cătălin Octav Budişan, unul dintre avocaţii lui Sorin Corpodean, a arătat, la rândul său, că nu există alte probe la dosar în afara proceselor-verbale de consemnare a convorbirilor telefonice şi că "aceste probe au fost mult exagerate".

Arbitrul Marcel Savaniu le-a declarat magistraţilor, la rândul său, că ceea ce i se întâmplă de două săptămâni este "un linşaj mediatic şi o umilire".

Procurorii DNA Piteşti îl acuză pe arbitrul asistent Marcel Savaniu că la meciul FC Argeş-Oţelul Galaţi a acceptat oferta lui Liviu Făcăleaţă şi a primit 3.000 de dolari pentru a ajuta echipa gazdă.

"Nu este adevărat. Nu mi s-a oferit suma de bani sau alte bunuri de la persoane din anturajul lui FC Argeş şi nici de la Liviu Făcăleaţă, nici înainte, nici după meci. Precizez că nu au fost reproşuri după acel meci, nici din partea gazdelor, nici din partea oaspeţilor. În vestiar, la zece minute după meci, s-a făcut analiza acestuia, iar observatorul meciului a apreciat pozitiv prestaţia mea şi a colegilor mei. Pe Liviu Făcăleaţă l-am cunoscut abia acum, din fotografiile prezente în cazul dosarului de cercetare penală şi acum, văzând aceste fotografii, am realizat că este una dintre persoanele care au condus maşinile în care au fost arbitrii, eu şi colegii mei, atunci la acel meci, de la hotel la stadion. Nu ştiu dacă am urcat în maşina lui Făcăleaţă, repet, nu-l cunosc, ştiu precis însă că, la întoarcerea de la stadion la hotel a fost o singură maşină, deoarece ceilalţi colegi ai mei au plecat direct acasă, iar acea maşină era condusă de Cristi Mincă, o persoană din conducerea lui FC Argeş", a spus Savaniu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici