Cosmin Contra: Suntem la 100 de ani faţă de Spania, din toate punctele de vedere

Jucătorul echipei FC Timişoara, Cosmin Contra, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că fotbalul românesc este cu 100 de ani în urmă faţă de cel din Spania.

20 afișări
Imaginea articolului Cosmin Contra: Suntem la 100 de ani faţă de Spania, din toate punctele de vedere

Cosmin Contra: Suntem la 100 de ani faţă de Spania, din toate punctele de vedere (Imagine: Cosmin Dan/Mediafax Foto)

"Suntem la 100 de ani faţă de Spania, din toate punctele de vedere. Acesta este campionatul României, asta este vremea din România, astea sunt terenurile şi trebuie să jucăm pe ele. Nu avem ce să le facem. Şi în Franţa şi în Germania sunt terenuri foarte grele tot din cauza vremii, iar asta nu se poate schimba. Ceea ce se poate schimba este să facem ca stadioanele să fie încălzite şi să avem grijă mai mare a meciurile să se desfăşoare pe terenuri practicabile", a spus Contra.

În ceea ce priveşte partida pe care FC Timişoara o va disputa duminică împotriva echipei Unirea Urziceni, fostul internaţional consideră că va fi un meci dificil, cu o grupare care a acumulat multă experienţă în ultimul an.

"Avem un meci foarte greu cu Urziceniul. Jucăm împotriva echipei campioane, care a jucat în Liga Campionilor, în Liga Europa şi a acumulat multă experienţă în ultimul an. Este o echipă greu de bătut. Are multe din caracteristicile care au făcut-o campioană, chiar dacă noul antrenor încearcă să imprime un joc mai direct. Este o echipă bine aşezată în teren, cu jucători care luptă până în ultimul minut şi sunt foarte ambiţioşi. Dacă noi vrem să câştigăm duminică trebuie să fim la fel de ambiţioşi ca şi ei", a adăugat Cosmin Contra.

Mijlocaşul timişorean a afirmat că este pregătit să intre din primul minut al meciului cu Unirea Urziceni, însă a admis că nu ştie dacă mai poate rezista 90 de minute: "Pe băieţi îi simt mobilizaţi pentru meciul de duminică, pentru că este unul foarte important pentru noi. Eu sunt apt să joc din primul minut, dar nu ştiu dacă voi putea juca toate cele 90 de minute. La vârsta mea nu ştiu dacă pot juca un meci întreg. Echipa a arătat, mai ales în repriza a doua a meciului cu Rapid, că este dispusă să facă un joc frumos, având ocazii multe. Am reuşit să dominăm un adversar ca şi Rapid chiar pe terenul lor. Acesta trebuie să fie drumul pe care sa-l urmăm, iar fiecare dintre colegii mei să fie conştienţi de calităţile pe care le au".

Contra a adăugat că îşi doreşte un stadion plin la partida cu Unirea, iar suporterii timişoreni să facă o atmosferă aşa cum vedea fostul internaţional la televizor când urmărea partidele echipei FC Timişoara din Spania.

"Din ce am văzut eu la televizor, când stăteam în Spania, de multe ori stadionul era plin. Asta îmi doresc şi eu acum, ca suporterii să facă aceeaşi atmosferă pe care o ştiu eu la Timişoara. Avem mare nevoie de suporteri duminică, să ne susţină şi să îi poarte pe băieţi spre victorie, pentru că este un meci crucial", a spus jucătorul grupării bănăţene.

El a mai declarat că FC Timişoara nu este favorită în lupta pentru titlul de campioană, însă speră să beneficieze de rezultate favorabile, la fel cum a făcut-o Unirea Urziceni în sezonul trecut: "Cred că echipa care va fi cea mai constantă în rezultate aceea va câştiga campionatul. Trebuie să ai şi o conjunctură favorabilă a rezultatelor. Urziceniul a câştigat anul trecut campionatul şi datorită celorlalte rezultate. Sperăm să avem şi noi parte de astfel de rezultate şi să câştigăm titlul în acest an. Consider totuşi că nu suntem favoriţi pentru câştigarea campionatului".

Partida FC Timişoara - Unirea Urziceni se va disputa duminică, de la ora 18.00, pe stadionul "Dan Păltinişanu", în etapa a XXI-a a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici