În „Luna Olimpică”, începând din 23 mai, COSR, prin Academia Olimpică Română (AOR), organizează manifestări specifice, cum ar fi crosuri „Ziua Olimpică”, simpozioane, întreceri sportive, concursuri „Cine ştie olimpism, câştigă!”, întâlniri cu campioni olimpici, lansări de carte cu tematică sportivă, precum şi fazele judeţene ale concursurilor naţionale de arte plastice, literatură şi jurnalism sportiv şi pentatlon olimpic şcolar.
Astfel va fi marcată Ziua Olimpică, momentul în care, pe 23 iunie 1894, la Paris, a fost înfiinţat Comitetul Internaţional Olimpic (CIO).
Dintre cei 17.500 de participanţi aşteptaţi la crosuri, se estimează că aproximativ 2.000 se vor înscrie la concursul de la Bucureşti.
Crosul Naţional Ziua Olimpică va avea loc la Bucureşti, în data de 7 iunie.
Programul celorlalte crosuri „Ziua Olimpică”: Şimleul Silvaniei, 26 mai; Horezu, 26 mai; Sf. Gheorghe, 28 mai; Şieuţ Şieu, 29 mai; Cluj Napoca, 29 mai; Sibiu, 29 mai; Giurgiu, 30 mai; Buftea, 30 mai; Slobozia, 30 mai; Urziceni, 30 mai; Roşiorii de Vede, 30 mai; Tulcea, 30 mai; Odobeşti, 30 mai; Bacău, 31 mai; Piatra Neamţ, 31 mai; Baia Mare, 1 iunie; Negreşti, 3 iunie; Brad, 3 iunie; Târgu Jiu, 4 iunie; Slatina, 4 iunie; Satu Mare, 4 iunie; Oradea, 5 iunie; Bocşa, 5 iunie; Târgovişte, 5 iunie; Pătârlagele, 6 iunie; Craiova, 6 iunie; Iaşi, 6 iunie; Lunca Bradului, 6 iunie; Suceava, 6 iunie; Timişoara, 6 iunie; Cricau, 7 iunie; Constanţa, 7 iunie; Piteşti, 10 iunie; Drobeta Turnu Severin, 10 iunie; Ploieşti, 11 iunie; Şimand, 12 iunie; Brăila, 13 iunie; Miercurea Ciuc, 20 iunie; Galaţi, 21 iunie; Şirnea, 23 iunie.