- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (13.11.2013, 15:50)
- Traian Terzian
Cristian Chivu a revenit în cantonamentul Interului pentru fizioterapie
Fundaşul echipei Internazionale Milano Cristian Chivu a revenit, marţi, la Appiano Gentile, după aproximativ trei luni de la accidentarea suferită la piciorul drept şi s-a pregătit alături de un fizioterapeut.
Urmărește
92 afișări
Cristian Chivu (Imagine: Mircea Roşca / Mediafax Foto)
Sursa citată notează că fundaşul român va putea evolua în meciuri oficiale abia din 2014, informează site-ul canaleinter.it.
Cristian Chivu a fost operat cu succes, la mijlocul lunii august, la un deget de la piciorul drept, intervenţia chirurgicală având loc la Miami.
După accidentarea lui Chivu, presa italiană a speculat că Inter Milano doreşte să-i rezilieze contractul, dar şi că fundaşul român în vârstă de 33 de ani s-ar putea retrage din activitate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Explozie la Muzeul Drents, Olanda: Coiful de la Coţofeneşti şi alte trei brăţări dacice au fost furate / Reacţiile politicienilor / Dosar penal deschis din oficiu
-
„Acest război ar putea deveni al nostru”. Avertismentul unui oficial german privind riscul de a opri ajutorul pentru Ucraina
-
Mihail Neamţu, după dispariţia tezaurului dacic: Întreaga filieră a trădătorilor trebuie expusă public
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cine este omul care conduce cel mai important lanţ de restaurante din România şi coordonează o echipă de 1.500 de oameni
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
De ce erau atât de valoroase obiectele dacice furate de la muzeul din Olanda. Ce spune directorul Muzeului Național de Istorie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:52
Şedinţă PNL, duminică, pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la prezidenţiale
-
ieri, 22:21
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1067. SUA opreşte ajutorul către Ucraina pentru 90 de zile / Putin: „Puţin probabil ca Rusia să participe la negocieri de pace în viitorul apropiat” / Copiii din Pokrovsk au fost evacuaţi