Cazul se referă la perioada 2021, când Cristiano Ronaldo a părăsit Juventus pentru Manchester United, notează Gazzetta dello Sport.
Atunci, clubul italian și fotbalistul au ajuns la un acord denumit „carta Ronaldo”, prin care o parte din salariile restante (19,5 milioane euro) urma să fie plătite ulterior.
Documentul nu fusese însă înregistrat în contabilitatea clubului și nu a fost achitat, ceea ce a dus la declanșarea unui arbitraj și, ulterior, a procesului.
„Carta Ronaldo” a fost descoperită în martie 2022, în urma unei percheziții în cadrul anchetei Prisma, care a implicat conducerea Juventus și a dus la demisia președintelui Andrea Agnelli și a vechiului Consiliu de Administrație.
După descoperirea documentului, Cristiano Ronaldo a inițiat în 2023 procedurile legale pentru recuperarea sumelor, iar părțile au convenit să rezolve disputa prin arbitraj.
În aprilie 2024, Colegiul arbitral a decis să îi acorde lui Ronaldo jumătate din suma totală (9,77 milioane euro) plus dobânzi, decizie contestată de club.
Tribunalul din Torino a confirmat acum decizia, respingând contestația clubului Juventus.