Cvadruplul campion olimpic Murray Rose a încetat din viaţă

Australianul Murray Rose, unul dintre cele mai importante nume ale nataţiei mondiale, cvadruplu campion olimpic la 400 metri, 1.500 metri şi 4x200 metri liber, a decedat, duminică, la Sydney, a anunţat federaţia internaţională de profil.

188 afișări
Imaginea articolului Cvadruplul campion olimpic Murray Rose a încetat din viaţă

Cvadruplul campion olimpic Murray Rose a încetat din viaţă (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Murray Rose, în vârstă de 73 de ani, suferea de leucemie.

"Murray Rose face parte ADN-ul nataţiei în ţara noastră. Succesele sale au inspirat o generaţie", a declarat preşedintele federaţiei australiene, David Urquhart.

Născut în Scoţia în 1939, el s-a mutat împreună cu familia în Australia, în copilărie, şi a început să practice înotul la vârsta de cinci ani. Avea doar 17 ani când a câştigat primele sale trei titluri olimpice, la JO din 1956, de la Melbourne: mai întâi la ştafetă 4x200 metri liber, apoi la 400 metri şi la 1.500 metri. Aceasta era prima dublă individuală după 36 de ani, pe cele două distanţe.

A câştigat din nou aurul olimpic în proba de 400 metri liber patru ani mai târziu, la Roma, unde s-a clasat pe locul doi la 1.500 metri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici