Dănciulescu: Nu mi-am făcut un scop din titlul de golgheter, important e să jucăm în cupele europene

Atacantul dinamovist Ionel Dănciulescu a declarat, marţi, că nu şi-a făcut un scop din a câştiga titlul de golgheter al Ligii I, precizând că lucrul cel mai important este ca echipa sa să ocupe la finalul campionatului un loc care să-i permită participarea într-o cupă europeană.

19 afișări
Imaginea articolului Dănciulescu: Nu mi-am făcut un scop din titlul de golgheter, important e să jucăm în cupele europene

Dănciulescu: Nu mi-am făcut un scop din titlul de golgheter, important e să jucăm în cupele europene (Imagine: Mediafax Foto)

"E bine să fiu golgheter, dar cel mai bine e să câştigăm noi ca echipă pentru că nu suntem într-o situaţie foarte bună. Obiectivul nostru este să jucăm într-o cupă europeană şi asta este primordial, să câştigăm ca echipă. Nu ţin evidenţa golurilor. Când echipa merge bine şi eu marchez cât mai multe goluri. Nu mi-am făcut un scop anume din acest lucru, cel mai important este să jucăm în cupele europene. Miranda şi Zicu se vor descurca fără niciun fel de probleme. Mai ales Ianis, care este unul dintre cei mai buni jucători din Liga I, jucător cu sclipiri de geniu. Nu-mi fac probleme. Oricine ar juca în atac nu vor fi probleme", a declarat fotbalistul, care nu face parte din lotul dinamovist pentru partida de miercuri cu Pandurii Târgu Jiu, din cauza cumulului de cartonaşe galbene.

Dănciulescu spune că adversarul de miercuri al echipei sale traversează o perioadă foarte bună, după victoria din deplasare cu liderul Ligii I, CFR Cluj. "Contează mai puţin că nu joc eu, important este să câştigăm cele trei puncte puse în joc. Sunt destui jucători la Dinamo care pot să mă înlocuiască fără niciun fel de probleme. Pandurii sunt într-o formă foarte bună acum, dar noi tot timpul am avut meciuri grele cu ei. Au un jucător în mare formă, Iordache, care a fost şi la noi, care poate decide un meci de unul singur. Mie îmi place foarte mult. Este o echipă foarte bună, bine organizată, dar sper să câştigăm acest meci mai ales că jucăm acasă şi avem mare nevoie de cele trei puncte", a spus Dănciulescu.

Atacantul echipei Dinamo, Ionel Dănciulescu, a reuşit, cu golul marcat în meciul câştigat de "roş-albi" cu Oţelul, scor 1-0, să ajungă la cota de 166 de goluri în Liga I şi să-l egaleze astfel pe Victor Piţurcă în clasamentul "all-time" al golgheterilor. Ionel Dănciulescu se află la al patrulea gol consecutiv în ultimele patru etape şi ocupă primul loc în clasamentul golgheterilor din acest sezon, cu 15 reuşite.

Mijlocaşul Gabriel Torje speră ca echipa sa să nu resimtă în meciul cu Pandurii absenţa atacanţilor Ionel Dăciulescu, suspendat, şi Florin Bratu, accidentat. "Lipsa lui Ionel Dănciulescu se simte tot timpul. Din câte ştiu şi Florin Bratu este accidentat, sper să-i putem suplini. Mai sunt multe etape de disputat, dar având în vedere poziţia de acum mai realist este să ocupăm la final poziţia a treia. Sperăm însă ca până la final să putem să recuperăm punctele până la locul doi", a spus Torje.

Meciul Dinamo-Pandurii Târgu Jiu, din cadrul etapei a XXVIII-a a Ligii I, se va disputa miercuri, de la ora 20.30

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici