Daniel Stanciu: Lucian Goian nu a semnat cu Dinamo, urmează să ne decidem în zilele următoare

Managerul general al FC Dinamo, Daniel Stanciu, a declarat, marţi, că fundaşul Lucian Goian, care ultima oară a evoluat la formaţia chineză Beijing Baxy, nu a semnat deocamdată un contract, o decizie în privinţa legitimării lui urmând să se ia în zilele următoare.

135 afișări
Imaginea articolului Daniel Stanciu: Lucian Goian nu a semnat cu Dinamo, urmează să ne decidem în zilele următoare

Lucian Goian (Imagine: Constantin Vladescu/Mediafax Foto)

"Lucian Goian nu a semnat cu Dinamo. Am discutat cu el, urmează să ne decidem în zilele următoare, atât noi, cât şi el. Lista de jucători a fost lungă, acum s-a mai scurtat. În continuare căutăm un portar şi să rezolvăm problema în defensivă, să găsim cel puţin doi fundaşi centrali. Iar până la plecarea în stagiul din Spania să organizăm o conferinţă cu toţi jucătorii pe care îi vom legitima în această săptămână", a spus Stanciu.

El a menţionat că sunt discuţii şi pentru plecarea unor jucători, însă nu există deocamdată nicio ofertă concretă. "Cu Nedelcearu în Italia nu e nimic concret. Discuţii sunt şi pentru el şi pentru alţii, dar până nu avem ceva concret nu putem să discutăm despre aşa ceva", a adăugat managerul general.

Stanciu a catalogat drept "ruşinoasă" înfrângerea suferită de Dinamo cu scorul de 7-1 în amicalul cu reprezentativa de tineret a Danemarcei, dar a menţionat că în acest rezultat a contat şi faptul că echipa a avut în componenţă patru juniori de 17 ani şi trei de 18 ani. "La prima vedere e un şoc. Când te numeşti Dinamo contează orice meci. În această perioadă însă se încearcă tot felul de soluţii, am luat foarte mulţi tineri cu noi. Dacă ar fi să analizăm la prima vedere ultimul rezultat este ruşinos. Dar dacă analizăm în amănunt atunci se poate spune că a fost un fel de Under 21 al lui Dinamo cu Under 21 al Danemarcei. Numai că la noi erau un pic amestecaţi. Dinamo a avut şi patru jucători de 17 ani în teren, trei de 18, era pentru prima oară când jucau la seniori la Dinamo, adică lucrurile astea contează. Dar ştim că suporterii aşteaptă altceva. Suntem conştienţi că mai avem mult de muncă şi că Dinamo este acum pe locul opt", a precizat Daniel Stanciu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici