Derbiul Steaua - Dinamo se va disputa cu casa închisă

FC Steaua a anunţat, pe site-ul oficial, că derbiul cu Dinamo, programat vineri, de la ora 21.00, în etapa a XXX-a a Ligii I, se va disputa cu casa închisă, biletele fiind vândute în totalitate.

77 afișări
Imaginea articolului Derbiul Steaua - Dinamo se va disputa cu casa închisă

Derbiul Steaua - Dinamo se va disputa cu casa închisă (Imagine: Constantin Vladescu/Mediafax Foto)

Potrivit clubului din Bulevardul Ghencea, casele de bilete au fost închise în cursul zilei de joi.

Astfel, meciul de vineri se va disputa "în faţa unui stadion ocupat aproape în întregime de spectatori".

Stadionul Steaua are o capacitate de aproximativ 28.000 de locuri.

Vezi aici jucătorii folosiţi de cele două echipe pentru meciul de vineri

Reprezentanţii FC Dinamo nu au participat la şedinţa tehnică înaintea derbiului cu Steaua

Niciun reprezentant al FC Dinamo nu a participat la şedinţa tehnică a derbiului cu Steaua, care a avut loc, joi, la sediul Jandarmeriei Române, din cauza faptului că oficialii stelişti au refuzat să acorde bilete gratuite pentru suporterii galeriei formaţiei "alb-roşii". FC Steaua şi-a motivat refuzul prin faptul că nu poate garanta siguranţa suporterilor în interiorul stadionului.

Directorul general al Direcţiei de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, Gavrilă Pop, a specificat, în cadrul şedinţei tehnice de joi, că efectivele pe care le are la dispoziţie nu pot garanta sută la sută siguranţa spectatorilor: "Nu am cum să garantez cuiva protecţie absolută, atât timp cât un individ ia o piatră şi o aruncă în capul altuia. Nu ai cum să eviţi acest lucru. Nu le pot spune bucureştenilor să lase copii să vină la stadion că sunt în deplină securitate. Trebuie să fiu responsabil şi să le spun că există pericole deosebite, pentru că există indivizi cu un comportament infracţional care se folosesc de acest prilej, care intră în galerii, se folosesc de ele să facă dezordine sau să lovească pe cineva. Facem un apel la părinţi să nu-şi lase copii nesupravegheaţi sau să fie antrenaţi în astfel de grupuri pentru că nimeni nu le poate garanta securitatea sută la sută."

Suporterii dinamovişti vor primi gratuit 600 de bilete

Finanţatorul grupării Steaua, Gigi Becali, a declarat, joi, la Sport.ro, că va oferi suporterilor dinamovişti 600 de bilete pentru partida dintre echipa "roş-albastră" şi formaţia din Şoseaua Ştefan cel Mare, din etapa a XXX-a a Ligii I.

"Mi-a fost frică iniţial, dar galeria noastră mi-a spus că nu e spectacolul frumos în momentul în care nu vin dinamoviştii. Exact 600 de bilete vor primi dinamoviştii, cât au primit ai noştri în Ştefan cel Mare. Eu nu cred că îşi vor schimba atitudinea, dar nu mă mai intereseaza. Eu cred că va fi scandal, dar nu mă interesează", a spus Gigi Becali, informează site-ul sport.ro.

În baza unui protocol de reciprocitate încheiat între cele două cluburi, la începutul lunii noiembrie, Dinamo a solicitat FC Steaua 1.260 de bilete gratuite pentru partida de vineri.

Conform actului semnat de cele două părţi chiar în ziua disputării partidei tur, din cadrul etapei a XIII-a a Ligii I, Dinamo se obliga să acorde suporterilor oaspeţi un număr de 676 de bilete cu titlu de gratuitate, reprezentând 5 la sută din locurile stadionului din Şoseaua Ştefan cel Mare.

În baza aceluiaşi document, FC Steaua se obliga ca la meciul retur, programat vineri, de la ora 21.00, să acorde 1.260 de bilete pentru suporterii dinamovişti, adică 5 procente din totalul locurilor de pe stadionul din Bulevardul Ghencea.

Autocarul cu care echipa Steaua se deplasa, marţi, la Buzău, pentru meciul cu Gloria, a fost atacat cu pietre la ieşirea din Bucureşti, incident în urma căruia fundaşul polonez Pawel Golanski a fost rănit la cap şi a fost transportat la Spitalul Militar Central din Bucureşti.

Poliţiştii ilfoveni au deschis o anchetă în acest caz, constatându-se că bărbatul care a aruncat piatra a plecat imediat de la locul incidentului cu un microbuz. Un microbuz cu fani dinamovişti ce se deplasa, marţi, spre Galaţi, a fost oprit de poliţişti la intrarea în Urziceni, pe DN2, toate persoanele din acesta fiind duse la poliţie pentru audieri.

Antrenorul echipei Steaua, Marius Lăcătuş, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că suporterii dinamovişti nu ar trebui lăsaţi să asiste la partida cu Steaua, din etapa a XXX-a a Ligii I, în cazul în care se va dovedi că un fan al formaţiei "alb-roşii" a aruncat cu pietre în autocarul grupării steliste.

Citește mai departe:

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici