Dică: Goian şi Ghionea ar trebui să plece

Fotbalistul Nicolae Dică a declarat, vineri, la revenirea din Italia, unde a semnat un contract de joc cu formaţia antrenorului italian Walter Zenga, Catania, că fundaşii Dorin Goian şi Sorin Ghionea îşi doresc o nouă provocare în străinătate şi ar trebui să plece de la Steaua.

153 afișări
Imaginea articolului Dică: Goian şi Ghionea ar trebui să plece

Dică: Goian şi Ghionea ar trebui să plece (Imagine: Mediafax Foto)

"Goian, Ghionea au jucat patru ani la Steaua, probabil îşi doresc şi ei o nouă provocare şi ar trebui să plece, dar vom vedea ce se va întâmpla", a spus Dică.

Nicolae Dică s-a arătat bucuros de primirea făcută de suporterii formaţiei italiene. "Walter m-a dorit foarte mult şi are încredere în mine. Îmi doresc să facem performanţe împreună cu Catania. Mă bucur că suporterii m-au primit cu căldură la Catania. Ştiam că suporterii de acolo iubesc foarte mult echipa şi mă bucur că m-au primit aşa de bine. Nu mă aşteptam să vină atâta lume la stadion să mă vadă. Nu pot spune după două zile la Catania dacă suporterii de acolo sunt mai călduroşi decât cei ai Stelei", a completat Dică.

Fostul fotbalist al echipei Steaua consideră că decizia CAF în cazul "valiza" este corectă. "E corect aşa, mă bucur că i s-a ridicat suspendarea Stelei, lui Petre Marin. El nu merita acest lucru acum la finalul carierei", a subliniat Dică, acesta nedorind să discute despre faptul că impresarul său, Ana Maria Prodan, îi solicită daune de 500.000 de euro pentru că a semnat cu formaţia italiană fiind reprezentat de Victor şi Ioan Becali.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici