Djokovic l-a învins pe Hubert Hurkacz în sferturi la Madrid Open. Peste cine poate da în semifinale

  • Novak Djokovic s-a calificat în semifinalele Madrid Open, după o victorie de rutină în faţa polonezului Hubert Hurkacz, numărul unu mondial, cu 6-3, 6-4, după o oră şi 22 de minute de joc.
  • În semifinale, sârbul se va duela cu Rafael Nadal sau cu senzaţionalul Carlos Alcaraz.
183 afișări
Imaginea articolului Djokovic l-a învins pe Hubert Hurkacz în sferturi la Madrid Open. Peste cine poate da în semifinale

Djokovic a făcut ceea ce este tipic pentru pentru el, jucând un tenis inteligent şi făcând doar atât cât trebuie pentru a câştiga meciul.

Împotriva lui Hurkacz, returul sârbului a jucat un rol imporant, jucătorul polonez nereuşind să replice prea puternic cu alte arme decât cu serviciului. Dar, în primul set, lui Hurkacz nu i-a intrat primul, iar Djokovic a exploatat eficient pe al doilea serviciu al său.

Djokovic a fost solid pe propriul serviciu, lăsându-i foarte puţine şanse lui Hurkacz. Polonezul nu a avut nici măcar o minge de break în tot primul set, Djokovic impunându-se cu 6-3.

Sârbul nu a forţat prea mult nota nici în setul al doilea, care a fost ceva mai disputat. Totuşi, Djokovic a reuşit un break în debutul setului, după care nu a forţat prea mult, concentrându-se în principal pe propriul serviciu.

La 4-3 a întâmpinat câteva probleme, după ce a comis câteva duble greşeli şi Hurkacz a reuşit să-l egaleze, fără să obţină însă măcar o minge de break.

Djokovic şi-a păstrat cumpătul şi a servit pentru 5-3, adjudecându-şi în cele din urmă setul cu 6-4.

În semifinale, Djokovic îl va întâlni pe câştigătorul „coridei” dintre spaniolii Rafael Nadal şi noua stea a tenisului mondial, Carlos Alcaraz.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici