Djokovic renunţă la complezenţă: Federer şi Nadal nu sunt prietenii mei

Într-un interviu cu sârbul la emisiunea postul CBS „60 minute”, care va fi difuzat în această seară, liderul mondial din tenis spune că „nu sunt anti-vax, dar nici pro-vax”, referindu-se la vaccinarea împotriva Covid.

1990 afișări
Imaginea articolului Djokovic renunţă la complezenţă: Federer şi Nadal nu sunt prietenii mei

Djokovic renunţă la complezenţă: Federer şi Nadal nu sunt prietenii mei

„Există un mare respect pentru Federer şi pentru Nadal, dar nu suntem prieteni, pentru că suntem rivali, iar acest lucru face dificil să fim apropiaţi şi să împărtăşim intimităţi din viaţa noastră care ar putea fi folosite împotriva noastră.

Am împărţit scena de atâţia ani cu mare respect, aşa că sper că într-o zi când se va închide cortina să ne putem aşeza şi să vorbim şi să reflectăm, ar fi grozav”, a declarat sârbul pentru CBS.

„Când mă retrag? Când tinerii încep să mă bată cu piciorul în fund va însemna că a venit momentul să reflectez. Dar, deocamdată, nu se întamplă”, a mai zis numărul 1 ATP.

Djokovic a atins, de asemenea, poziţia sa cu privire la vaccinări, care a provocat atât de multe discuţii în timpul pandemiei: „Nu sunt anti-vax, nici pro-vax. Vreau ca oamenii să fie liberi să aleagă”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici