Doar şapte echipe mai au pe banca tehnică antrenorul cu care au început sezonul

Doar şapte echipe din optsprezece mai au în funcţie antrenorul cu care au început actuala ediţie a Ligii I, în condiţiile în care, la începutul sezonului, Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a adoptat "Legea Rădulescu", în speranţa de a diminua numărul schimbărilor de tehnicieni.

21 afișări
Imaginea articolului Doar şapte echipe mai au pe banca tehnică antrenorul cu care au început sezonul

Doar şapte echipe mai au pe banca tehnică antrenorul cu care au început sezonul

Aceasta a fost iniţiată la finele sezonului trecut, de directorul Comisiei Tehnice din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Rădulescu, nemulţumit de numeroasele schimbări de antrenori. Iniţiativa fostului selecţioner urmărea interzicerea antrenorilor de a semna două contracte de muncă pe parcursul unui sezon în acelaşi eşalon valoric. Argumentul oficialului federaţiei era că măsura va oferi mai multă stabilitate antrenorului şi va "responsabiliza" preşedinţii de cluburi.

Primul preşedinte "responsabil" a fost cel al clubului Gloria Buzău, Costel Bucur, care l-a demis pe antrenorul Ştefan Stoica după trei etape. Înlocuitorul său, portughezul Alvaro Magalhaes a avut mai mult noroc şi a condus Buzăul şase etape, (între runda a 4-a şi a 10-a), după care banca tehnică i-a fost încredinţată lui Marian Marinică tot pentru şase etape (11-17). În fine, ultima modificare de antrenori la Buzău s-a petrecut la finalul turului, când a fost instalat Constantin Cârstea. Acesta figurează doar pe hârtie ca antrenor, pentru că răspunzător de rezultate este Ion Balaur, însă acesta nu poate ocupa acest post din cauză că nu are licenţa Pro. În prezent, Gloria Buzău ocupă ultimul loc în clasament şi în sezonul viitor va fi penalizată pentru că nu şi-a îndeplinit baremul de puncte prevăzut în regulament, 25.

O altă codaşă a clasamentului, CS Otopeni, a schimbat trei antrenori pe parcursul campionatului. Instalat chiar înaintea începerii sezonului, sârbul Miodrag Jesici a fost înlocuit după doar patru etape, cu jucătorul Gabriel Mărgărit, cel care a fost interimar pentru două etape. Ulterior, Marian Bucurescu a semnat cu CS Otopeni, dar a renunţat cu o etapă înainte de terminarea turului. Sătui, probabil, de atâtea schimbări, conducătorii grupării ilfovene au decis că cea mai bună soluţie este Liviu Ciobotariu, antrenorul care a reuşit promovarea în acest sezon.

Nici la Rapid nu a fost o stabilitate mai mare la nivelul băncii tehnice, iar acest fapt a fost completat şi de unele disensiuni în conducerea executivă, între George Copos, Fathi Taher şi Constantin Zotta. Revenind la antrenori, portughezul Jose Peseiro a fost adus cu surle şi trâmbiţe în Grant, dar primele înfrângeri au adus o avalanşă de critici, care au culminat cu ratarea calificării în grupele Cupei UEFA, eşec ce a iritat spiritele în Giuleşti.

Prima mutare făcută la acea vreme de iordanianul Fathi Taher a fost suspendarea din funcţie a lui Peseiro, locul acestuia fiind luat de Nicolae Manea şi Grigore Sichitiu. Eşecul din partida de Târgu Jiu, primul pentru noul staff tehnic, l-a determinat pe Taher să îl repună în funcţie pe tehnicianul portughez.

Curios este faptul că la începutul lunii octombrie, când au apărut zvonuri că finanţatorul de atunci al clubului Rapid a ajuns la o înţelegere cu Ioan Andone privind conducerea tehnică a echipei, directorul şcolii de antrenori din cadrul federaţiei, Mircea Rădulescu, a fost categoric şi a afirmat că antrenorul ar putea fi sancţionat. "În statutul antrenorului se menţionează că un antrenor nu poate să semneze decât un singur contract la Liga I. A fost introdus termenul de antrenor, iar prin antrenor se înţelege orice funcţie tehnică sau administrativă sub care respectivul tehnician vrea să se ascundă. Dacă Andone, de exemplu, vine cu un contract de director sportiv şi se dovedeşte că, de fapt, conduce antrenamentele şi echipa de pe bancă, atunci Comisia Tehnică poate să facă o anchetă. Şi dacă se constată acest lucru, cazul antrenorului şi al clubului se înaintează Comisiei de Disciplină, iar aceasta decide în consecinţă pentru această abatere", spunea Rădulescu.

Până la urmă, Peseiro a fost păstrat, dar la finalul turului conducerea clubului Rapid l-a numit pe Marian Rada, eterna soluţie în momente de criză. Partida din deplasare cu Gaz Metan Mediaş i-a fost fatală lui Rada care a părăsit Rapidul în favoarea unui alt "salvator", Viorel Hizo, aflat la al cincilea mandat în Giuleşti.

Pornită ca favorită la câştigarea titlului de campioană, CFR Cluj a avut un sezon deloc reuşit, fiind salvat doar de calificarea în finala Cupei României. Antrenorul care a câştigat primele trofee din istoria clubul CFR Cluj - campionatul şi Cupa României - Ioan Andone a fost îndepărtat de conducerea clubului după numai şase etape, năruindu-i astfel visul de a antrena în Liga Campionilor, în urma unui presupus conflict cu jucători de bază ai echipei. Andone a fost înlocuit cu italianul Maurizio Trombetta, care, la rândul său, a fost demis şi el după zece etape. În cazul schimbării lui Maurizio Trombetta, CFR Cluj a fost primul şi, totodată, singurul club din Liga I care a încălcat "Legea Rădulescu". Oficialii campioanei României au găsit un artificiu în regulament prin care au încălcat prevederile din "Legea Rădulescu", astfel că Duşan Uhrin jr. a fost numit "consilier sportiv", iar antrenor Ales Jindra.

Mircea Rădulescu a fost la fel de vehement ca şi în cazul lui Ioan Andone, spunând că CFR Cluj poate să fie sancţionat în cazul în care se dovedeşte că Duşan Uhrin va antrena campioana României. "CFR riscă o sancţiune! Nu pot să spun în momentul de faţă în ce va consta această sancţiune. E problema Comisiei de Disciplină... Am spus că presa ne va fi de mare ajutor şi ne va da informaţii despre situaţia lui Duşan Uhrin", după care declaraţiile oficialului FRF au fost din ce în ce mai diluate.

După ce cazul a fost rezolvat de conducerea clubului CFR Cluj, al cărui preşedinte, Iuliu Mureşan, este reprezentantul cluburilor din Liga I în Comitetul Executiv, federaţia a decis anularea prevederilor "Legii Rădulescu", începând cu sezonul 2009-2010.

Cuplul de antrenori ceh nu a avut parcursul pe care şi l-au dorit oficialii, dar nici jucătorii nu au fost mai entuziaşti. În actualul sezon, CFR a devenit clubul unde jucătorii au avut un cuvânt greu de spus în privinţa păstrării în funcţie a antrenorului. La fel ca în cazul lui Andone, şi în cazul cuplului Uhrin-Jindra, presa sportivă a scris că tehnicienii au intrat în conflict cu mai mulţi jucători importanţi ai echipei. În cazul cehilor, jucătorii chiar ar fi promis conducerii clubului o victorie în derbiul cu FC Vaslui în schimbul demiterii tehnicienilor cehi, lucru care s-a şi întâmplat, scor 3-0. Aşa a ajuns antrenor la CFR, portughezul Antonio Conceicao.

La Steaua, agitaţia a continuat şi în acest sezon pe banca tehnică, aşa cum se întâmplă de fapt în ultimii ani. "Roş-albaştrii" au început cu Marius Lăcătuş, însă acesta a demisionat în toamnă, după meciul de pe teren propriu cu Olympique Lyon din Liga Campionilor, locul său fiind luat de Massimo Pedrazzini pentru un singur meci, cel cu Buzăul, încheiat la egalitate, scor 1-1 pe teren propriu. După instalarea lui Dorinel Munteanu, lucrurile păreau că intră în normalitate, dar acesta a stat pe bancă doar patru etape. Aflat în vacanţă, în Germania, "Neamţul" a fost demis de Becali, care l-a reinstalat pe Lăcătuş. Fostul internaţional nu a rezistat în Ghencea până la finalul sezonului şi a părăsit din nou Steaua, în urma înfrângerii cu Rapid. Înlocuitor? Interimarul de serviciu: Massimo Pedrazzini. Şi, totuşi, la doar o zi după instalarea lui Pedrazzini, patronul grupării din Ghencea a spus că Steaua are un alt antrenor: Gigi Becali. În calitate de tehnician fără carnet şi licenţă Pro, "antrenorul" a luat primele măsuri: s-a instalat psiholog şi l-a promovat la prima echipă pe atacantul Mihai Rusu.

Imprevizibilul patron al FC Timişoara, Marian Iancu, a şocat iubitorii fotbalului la finalul turului, când a decis, poate, cea mai neaşteptată schimbare de antrenor din Liga I. Iancu l-a demis pe Uhrin sub pretextul că a asistat, alături de fraţii Becali, la partida Steaua - Unirea Urziceni, scor 1-0, fapt de neconceput pentru finanţatorul grupării timişorene. Această mutare avea să fie singura în tot sezonul pentru FC Timişoara, situaţie în care se mai află alte cinci cluburi:

Pandurii Târgu Jiu: Eugen Neagoe (1-8), Sorin Cârţu (9-prezent);

FC Vaslui: Viorel Hizo (1-13), Viorel Moldovan (14-prezent);

Poli Iaşi: Ionuţ Popa (1-17), Cristiano Bergodi (18-prezent);

Universitatea Craiova: Nicolo Napoli (1-31), Ionel Gane (numit interimar pentru ultimele etape);

Farul Constanţa: Ion Marin (1-24), Lucain Marinof (25-prezent).

Cazul lui Lucian Marinof este asemănător cu cel al echipei Gloria Buzău: Marinof este trecut pe foaia de joc în calitate de antrenor, dar, cel care poartă răspunderea rezultatelor este consilierul tehnic Cristian Cămui, pentru că acesta nu are drept de a antrena în Liga I deoarece nu are licenţa Pro.

Singurele echipe care şi-au păstrat antrenorul în acest sezon sunt Dinamo - Mircea Rednic, Unirea Urziceni - Dan Petrescu, FC Braşov - Răzvan Lucescu, FC Argeş - Ionuţ Badea, Oţelul Galaţi - Petre Grigoraş, Gloria Bistriţa - Ioan Ovidiu Sabău şi Gaz Metan Mediaş - Cristian Pustai.

Faţă de sezonul trecut, situaţia este sensibil mai bună. În ediţia 2007-2008, şase echipe au reuşit să-şi păstreze antrenorul pe toată durata campionatului: Gloria Bistriţa - Ioan Ovidiu Sabău, Oţelul Galaţi - Petre Grigoraş, Poli Iaşi - Ionuţ Popa, Unirea Urziceni - Dan Petrescu, FC Timişoara - Duşan Uhrin jr., Ceahlăul Piatra Neamţ - Viorel Hizo.

Cele mai multe mutări au fost făcute de UTA Arad, patru antrenori (Marius Lăcătuş, Roland Nagy, Marin Barbu, Gabriel Stan, Ionuţ Chirilă), Dinamo (Mircea Rednic, Walter Zenga, Cornel Ţălnar, Gheorghe Mulţescu) şi Universitatea Craiova (Florin Cioroianu, Ovidiu Stângă, Daniel Mogoşanu, Nicolo Napoli), ambele cu câte trei schimbări.

La polul opus s-au situat FC Vaslui (Dorinel Munteanu, Emil Săndoi), Gloria Buzău (Ilie Stan, Ştefan Stoica), Farul (Constantin Ghache, Ion Marin) şi Dacia Mioveni (Florin Marin, Sorin Cârţu), cu câte o singură înlocuire.

(Material realizat de Ionel Drăguşin; ionel.dragusin@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici