Dopingul mai face o victimă în tenis. Americanul Jenson Brooksby, suspendat 18 luni pentru încălcarea regulilor

Un tribunal independent l-a suspendat pentru 18 luni pe jucătorul american Jenson Brooksby, a anunţat marţi Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA), după ce a constatat că acesta a comis trei nereguli de localizare într-o perioadă de 12 luni.

121 afișări
Imaginea articolului Dopingul mai face o victimă în tenis. Americanul Jenson Brooksby, suspendat 18 luni pentru încălcarea regulilor

Jenson Brooksby

Jucătorul în vârstă de 22 de ani, care a obţinut anul trecut cea mai bună clasare din carieră, locul 33, a acceptat anterior o suspendare provizorie voluntară, iar sancţiunea sa va fi aplicată retroactiv, începând cu data de 5 iulie. Sancţiunea se va încheia la 4 ianuarie 2025, potrivit ITIA.

Brooksby a declarat anterior că nu a picat niciodată un test antidoping şi nici nu a luat "substanţe rele". ITIA a precizat că Brooksby a acceptat primul şi al treilea test ratat, dar l-a contestat pe cel de-al doilea.

Ratarea a trei teste într-o perioadă de 12 luni poate constitui o încălcare a regulilor antidoping, potrivit ITIA. Brooksby are la dispoziţie 21 de zile pentru a face apel împotriva deciziei la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).

"Programul de localizare este un instrument vital pentru menţinerea unui sport curat", a declarat directorul general al ITIA, Karen Moorhouse, într-un comunicat. "Nimeni nu doreşte ca jucătorii să încalce regulile în acest mod".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici