Două dosare de urmărire penală după meciul Rapid-Poli

Şase persoane au primit interdicţia de a mai intra pe stadioane pe durate cuprinse între şase luni şi doi ani, doi suporteri s-au ales cu acte premergătoare începerii urmăririi penale, iar 36 de fani au fost amendaţi cu peste 6.600 de lei, înaintea meciului Rapid - Poli Ştiinţa Timişoara.

17 afișări
Imaginea articolului Două dosare de urmărire penală după meciul Rapid-Poli

Două dosare de urmărire penală după meciul Rapid-Poli (Imagine: Mediafax Foto)

"Înainte de începerea partidei de fotbal reprezentanţii Jandarmeriei Capitalei au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru R. Gheorghe, 43 ani, Bucureşti, care a încercat forţarea prin violenţă a dispozitivului de acces în stadion şi pentru S. Daniel, 34 ani, Bucureşti, care a sărit peste dispozitivele electronice de acces în incinta stadionului (turnicheţi) poziţionate în dreptul porţii de acces spre tribuna oficială, iar ulterior a agresat agenţii de securitate în timp ce aceştia încercau să-l conducă în afara arenei sportive, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 32, alin. 1 din L 4/2008, infracţiune ce se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani", se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Române.

De asemenea, în cazul lui G. Cătălin, B. Marius, C. Andrei, B. Alexandru, D. Robert şi G. Constantin s-a decis ca aceştia să aibă accesul interzis pe stadioane pe perioade cuprinse între şase luni şi doi ani.

Rapid a pierdut, duminică, cu scorul de 0-1, partida susţinută, pe teren propriu, în compania echipei Poli Ştiinţa Timişoara, într-un meci contând pentru etapa a XXII-a a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici