Dragomir: Alegerile de la FRF s-au născut moarte, Popescu are nevoie de post pentru un trai decent

Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, marţi, că alegerile pentru preşedinţia FRF sunt o formalitate, Gheorghe Popescu urmând a fi numit preşedinte, post de care are mare nevoie pentru un trai decent.

322 afișări
Imaginea articolului Dragomir: Alegerile de la FRF s-au născut moarte, Popescu are nevoie de post pentru un trai decent

Dumitru Dragomir (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)

"Alegerile de la FRF s-au născut moarte. S-au născut degeaba. Preşedintele este ales, va fi şi numit. El va fi Gică Popescu, dacă nu are vreun ghinion, Doamne fereşte, pe 25 februarie. Dar să ştiţi că avându-i pe Mircea Sandu şi Kassai acolo şi el neavând de unde să ştie meserie, tot aceştia vor conduce. Nu ai de unde să ştii, să te naşti preşedinte aşa, peste noapte. Faţă de acel cuvânt, urât, marionetă, pe care l-am folosit, îl retrag. El este preşedintele federaţiei, nu are cine să-l oprească şi i se potriveşte mănuşă. Mai ales că am auzit că a pierdut casa şi s-a mutat în cartierul de nord, unde nu a plătit chiria de 4-5 luni. Dar se poate întâmpla oricui să îi meargă afacerile prost. El are nevoie ca o mănuşă de Federaţia Română de Fotbal pentru a avea un trai decent. Pentru că în afaceri nu a reuşit până acum", a declarat Dragomir, într-o conferinţă de presă.

Fostul şef al ligii consideră că adversarii lui Gheorghe Popescu ar fi avut o şansă de a câştig la alegeri doar în cazul în care şi-ar fi unit forţele: "Chivorchian este un om foarte deştept şi capabil. Îl luasem la ligă, dar şi el şi Vasile Avram şi Puşcaş şi celălalt tânăr (n.r.- Răzvan Burleanu), dacă se uneau făceau o echipă redutabilă. Sunt super-meseriaşi, purtători de creier. Dar nu ştiu dacă are vreunul dintre ei susţinere politică. Altfel nu au absolut nicio şansă. Poate să fie Kassai uns, cu miere, să vină toate muştele la el, dacă nu e susţinere politică nu e nimic. Vremea mea am crezut că a trecut, dar m-am păcălit, trebuia să candidez. Dacă aş fi candidat îmi făceam o echipă aşa cum şi-a făcut Gică Popescu. Numai aşa câştigi. Nu aş fi pututsă-i fac o echipă împotriva lui Mircea Sandu, chiar dacă el nu a fost fair-play faţă de mine de fiecare dată. Nu cred că era bine să mă războiec cu el".

Dumitru Dragomir a precizat faptul că atât timp cât a fost preşedintele LPF nu a oprit comisionul din vânzarea drepturilor de televizare a partidelor din Liga I. "Aştept cu nerăbdare promisiunile făcute în favoarea sportului. Văd că încă nu se face nimic. Am auzit că s-a discutat sau se discută că Dragomir ar fi oprit comisionul de 6,5 la sută din drepturile cluburilor. Nu am oprit niciodată niciun leu din drepturile de televiziunile, se poate verifica. Dacă se procedează acum aşa şi se spune că aşa se proceda şi pe vremea lui Dragomir, se minte. Au trecut nişte audite referitor la munca mea la Liga Profesionistă de Fotbal", a mai spus Dragomir.

Referitor la modificarea statului LPF, după preluarea funcţiei de preşedinte de către Gino Iorgulescu, Dragomir a spus că s-a recurs la acest fapt pentru a-l opri pe el să candideze din nou la această funcţie: "După părerea mea modificare statutelor la ligă nu a fost. Vor vedea ei pe traseu. S-au repezit şi au modificat statutul ca să nu mai pot concura eu vreodată. Eu le spun că nu voi mai concura vreodată pentru ligă, dar s-ar putea să aibă o surpriză pentru mine în curând într-o altă funcţie, de unde le voi sta în coaste. Treaba mea, o să vedeţi".

Alegerile pentru preşedinţia FRF vor avea loc în cadrul Adunării Generale din 5 martie. Actualul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a anunţat că nu mai doreşte încă un mandat la şefia instituţiei, dar a precizat că îl sprijină la alegeri pe Gheorghe Popescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici