Dragomir: Lupescu şi Prunea ar putea fi sancţionaţi de Comisia de Disciplină

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, şi directorul de relaţii internaţionale, Florin Prunea, riscă să fie sancţionaţi de Comisia de Disciplină pentru declaraţiile la adresa sa.

17 afișări
Imaginea articolului Dragomir: Lupescu şi Prunea ar putea fi sancţionaţi de Comisia de Disciplină

Dragomir: Lupescu şi Prunea ar putea fi sancţionaţi de Comisia de Disciplină (Imagine: Mediafax Foto)

"Conform Regulamentului Disciplinar, amândoi, şi Lupescu şi Prunea, pot fi chemaţi în faţa Comisiei de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal şi ar putea fi sancţionaţi. Bineînţeles că voi depune memoriu împotriva lor. Numai două persoane au imunitate, persoanele alese din federaţie, Mircea Sandu şi Mitică Dragomir", a spus preşedintele LPF.

Cei doi angajaţi ai Federaţiei Române de Fotbal, Ionuţ Lupescu şi Florin Prunea, au declarat, în presă, despre Dragomir că este "un puşcăriaş", este "cancerul fotbalului românesc", că "a creat cooperativa", că este "un om fals", că "atârna ca o slugă pe lângă echipa naţională" şi "calcă pe cadavre când are un interes propriu".

Dumitru Dragomir spune că în câteva zile va face unele dezvăluiri referitoare la activitatea directorului general al FRF, Ionuţ Lupescu, şi la cea a directorului de relaţii internaţionale, Florin Prunea.

"Îl aştept şi pe Mircea Sandu, le voi pune câteva întrebări publice la care să răspundă şi după aceea vom vedea ce vom face pentru Adunarea Generală a FRF din 21 iulie. Să vedem ce spun preşedinţii mei de toată această treabă. Veţi vedea în perioada care urmează. Deocamdată, le voi transmite doar câteva întrebări la care să răspundă", a declarat şeful LPF.

Dragomir a mai arătat că va organiza o conferinţă de presă la finalul Campionatului European de fotbal: "Voi face o conferinţă de presă imediat după terminarea Campionatului European de fotbal, pentru că acum toată lumea este cu atenţia îndreptată către această competiţie. Am un set de peste 20 de înrebări. Atunci opinia publică îşi va da seama cine sunt aceşti indivizi. Vom vedea ce va stabili şi Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal şi apoi cea a Federaţiei Române de Fotbal. O să vedeţi ce au făcut! În câteva zile, aşteptaţi numai câteva zile şi veţi vedea!".

Conform articolului 52, punctul 2, litera B, din Regulamentul Disciplinar al FRF, care se referă la comportamentul jignitor, fapta care aduce atingere onoarei, reputaţiei, demnităţii sau imaginii publice a unei persoane se sancţionează, în cazul în care a fost săvârşită prin intermediul mass-media, cu interzicerea oricărei activităţi legate de fotbal pentru 4-6 luni, la prima abatere.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici