Prima pagină » Sport » Elina Svitolina se califică în prima sa semifinală la Australian Open. Victorie categorică cu Gauff

Elina Svitolina se califică în prima sa semifinală la Australian Open. Victorie categorică cu Gauff

Elina Svitolina continuă startul perfect de sezon și s-a calificat, în premieră, în semifinale la Australian Open, după o demonstrație de forță în sferturile de finală, marți, împotriva americancei Coco Gauff, a treia jucătoare a lumii.
Elina Svitolina se califică în prima sa semifinală la Australian Open. Victorie categorică cu Gauff
Elina Svitolina. Sursa foto: Hepta/Mediafax Foto
Petre Apostol
27 ian. 2026, 11:26, Sport

Elina Svitolina, cap de serie numărul 12, a învins-o pe Gauff cu scorul de 6-1, 6-2, într-un meci care a durat doar 59 de minute.

Aceasta este a zecea partidă câștigată consecutiv în 2026 de Svitolina. Sportiva din Ucraina revine, astfel, spectaculos după pauza luată în septembrie 2025 pentru a „se vindeca și a-și reîncărca bateriile”.

În acest sezon, Elina Svitolina a cucerit deja al 19-lea titlu al carierei, la Auckland. În plus, a pierdut doar un set, în fața lui Sonay Kartal, într-un meci dramatic, tot în Auckland.

În ceea ce privește duelurile directe cu Gauff, Svitolina a egalat la 2 meciurile directe. Ambele victorii ale ucrainencei s-au înregistrat la turneul de la Melbourne, primul succes fiind la ediție din 2021, în turul doi.

Pentru Svitolina, această victorie reprezintă a 24-a în fața unei jucătoare din Top 5 și a patra în Grand Slam-uri, toate după revenirea din concediul de maternitate.

Svitolina va juca acum în semifinalele Australian Open cu liderul mondial, Aryna Sabalenka.

Sabalenka a trecut, în primul sfert de finală disputat marți, de americanca Iva Jovic, tot în două seturi.

Recomandarea video