EURO 2016: Istoria întâlnirilor directe dintre Franţa şi România

Istoria nu este de partea României în meciurile directe cu Franţa, naţionala antrenată de Anghel Iordănescu nu a reuşit să câştige încă un meci oficial disputat împotriva francezilor şi a pierdut singura partidă disputată la un turneul final, Campionatul European, din Anglia 1996, scor 0-1.

4976 afișări
Imaginea articolului EURO 2016: Istoria întâlnirilor directe dintre Franţa şi România

Istoria întâlnirilor directe dintre Franţa şi România (Imagine: Laurentiu Mich/ Mediafax Foto)

Franţa şi România s-au întâlnit de 15 ori, iar palmaresul este favorabil naţionalei antrenate de Didier Deschamps. Franţa are 7 victorii, a pierdut 3 meciuri, iar celelalte 5 dispute s-au terminat la egalitate.

Prima partidă s-a disputat în 1932 pe Stadionul "ONEF" din Bucureşti şi a adus o victorie la scor de tenis pentru elevii antrenaţi de Constantin Rădulescu: 6-3. Golurile au fost marcate de Bodola(8, 84), Wetzer(15,72) şi Scwartz(18, 50).

Al doilea meci direct a însemnat o altă victorie pentru selecţionata noastră, de data aceasta în deplasare, pe "Parc des Princes". În 1967, echipa lui Dobrin, Lucescu şi Nunweiller se impunea cu 2-1 într-un meci amical. Pentru România au marcat Frăţilă(min 15) şi Dridea (min 75).

Doi ani mai târziu, în 1969, tot într-un amical, şi tot pe Parc des Princes, Franţa bifa prima victorie din istoria întâlnirilor directe cu România. Echipa antrenată de Angelo Niculescu a pierdut pe final de meci, cu 1-0, prin golul marcat de Henri Michel.

A patra confruntare dintre cele două echipe s-a disputat la Reims, într-un meci amical ce a precedat plecarea naţionalei lui Angelo Niculescu la Guadalajara, pentru meciurile Mondialului din 1970. Franţa s-a impus cu 2-0, prin golurile marcate de Charly Loubet şi Jean Djorkaeff , din penalty.

Doi ani mai târziu, tot într-un meci amical, de această dată pe stadionul 23 august, elevii lui Angelo Niculescu şi-au luat revanşa şi au trecut din nou în avantaj în duelul disputelor directe: 3-2. Din păcate, victoria cu 2-0 de la Bucureşti a rămas ultima victorie a României contra Franţei. Pentru naţionala noastră au marcat atunci Anghel Iordănescu(16) şi Cornel Dinu(54).

În 1974, pe "Parc des Princes" România a cedat la limită contra echipei din Hexagon, cu 1-0. De notat că pentru prima dată în istoria confruntărilor directe, cei doi antrenori au folosit o aşezare care să se asemene cu sistemele din fotbalul contemporan: 4-3-3.

Cea mai categorică înfrângere pentru România în disputele cu francezii a venit în 1975, în Calificările pentru Jocurile Olimpice din 1976. Atunci, elevii lui Valentin Stănescu treceau printr-o perioadă neagră, nereuşind nicio victorie în ultimele şase partide ale anului. Este adevărat că adversarii au fost de calibru, România a întâlnit Spania, Franţa sau Uniunea Sovietică. Totuşi, naţionala nu a reuşit să câştige nici în faţa unor adversari mai slab cotaţi, obţinând doar remize cu Scoţia sau Turcia. Meciul împotriva Franţei a fost pierdut cu un categoric 0-4. Olivier Rouyer marcând o hattrick.

Timp de aproape 20 de ani cele două echipe nu s-au mai întâlnit în niciun meci oficial. În octombrie 1994, generaţia de aur a lui Hagi şi Popescu s-a deplasat la Saint Etienne, după sfertul de finală de la Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii. Elevii lui Anghel Iordănescu au reuşit un 0-0 în Preliminariile lui Euro 1996, în faţa unei naţionale a Franţei condusă de Aime Jaquet şi care îi avea în componenţă pe Blanc, Cantona, Desailly sau Zidane.

Returul din Ghencea, din octombrie 1995, a venit într-un moment în care naţionala lui Anghel Iordănescu îşi asigurase practic prezenţa la Eurpeanul din Anglia. De partea cealaltă, francezii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri de prezenţa la Euro 1996. Elevii lui Jacquet s-au impus fără mari probleme, cu 3-1, după un meci pe care l-au controlat în totalitate.

România şi Franţa s-au întâlnit apoi la Campionatul European din 2008, iar scorul a fost egal, 0-0, tot în primul meci al celor două naţionale la turneul final. Apoi, s-a terminat 2-2 şi 1-1 în disputele din preliminariile Campionatului Mondial din 2010.

Ultimele întâlniri directe au avut loc în toamna lui 2010 şi 2011. Pe 9 octombrie 2010, pe Stade de France, acelaşi stadion pe care vom juca şi vineri, a fost nevoie de intervenţia arbitrilor, care au validat un gol din ofsaid marcat de Remy, pentru ca Franţa să deschidă scorul în minutul 83. Săpunaru a lovit bara pentru România, dar scorul final a fost stabilit de Gourcuff în al treilea minut de prelungiri: 2-0. În returul de la Bucureşti, pe 6 septembrie 2011, ocazie cu care s-a inaugurat Arena Naţională, România a remizat cu Franţa, scor 0-0.

Vineri, de la ora 22:00, Stade de France va fi al 16-lea meci direct dintre România şi Franţa.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici