FC Argeş - Poli Iaşi, scor 3-0

Echipa FC Argeş a câştigat, vineri, cu scorul de 3-0 (1-0), partida disputată pe teren propriu în faţa formaţiei Politehnica Iaşi, obţinând astfel cea mai categorică victorie a sa din acest sezon.

14 afișări
Imaginea articolului FC Argeş - Poli Iaşi, scor 3-0

FC Argeş - Poli Iaşi, scor 3-0

Pentru formaţia antrenată de Ionuţ Badea, au marcat Kamara '12, Doman '84 şi Ad. Iordache 90+4.

În minutul 12, apărarea formaţiei ieşene a fost prinsă pe picior greşit, Năstăsie a pătruns în careu, unde i-a pasat lui Kamara, iar atacantul de culoare a reluat, cu latul, în poarta goală.

În minutul 84, Cătălin Doman a primit o pasă la marginea careului de 16 metri, lateral dreapta, a scos din joc, prin fentă, doi jucători ai grupării ieşene şi a şuatat în vinclul porţii lui Răzvan Pleşca.

În minutul 90+4, Adrian Iordache a pătruns în careul de 16 metri şi l-a învins pe Răzvan Pleşca, după un şut expediat de la aproximativ 10 metri, printre doi apărători de la Poli.

În minutul 54 Kamara a marcat din nou, după o pasă a jucătorului Mircea Stan, însă golul a fost anulat de arbitrul Laurenţiu Danşa, la semnalizarea unuia dintre tuşieri a unei poziţii de ofsaid la Mircea Stan.

FC Argeş: 1. Boşneag - 2. M. Stan, 4. Bazzi, 25. Cazan, 23. Poenaru – 8. Cr. Tănase, 24. V. Stan, 10. Tameş, 11. Năstăsie (7. Doman '77) – 13. Dulcea (20. Ad. Iordache '58), 30. Kamara (21. Voiculeţ '88). Antrenor: Ionuţ Badea.

Poli Iaşi: 12. Pleşca – 77. Buta, 23. Adrian Ilie, 28. L. Munteanu, 5. Pecnik – 26. Gavatorta - 16. Viveiros, 7. Bersnjak (9. Bâlbă '52), 25. Milea (14. Sfârlea '67), 13. Bratu (19. Montiel '75) – 10. C. Tănasă. Antrenor: Ionuţ Popa

Cartonaşe galbene: Cr. Tănase '70 / Cr. Bratu '33, Pecinik '70

Meciul a fost arbitrat de o brigadă condusă la centru de Laurenţiu Danşa, ajutat la cele două linii de Claudiu Tripa şi Mircea Toderici, în timp ce Cătălin Buşi a fost rezervă.

Observatori au fost delegaţi Sorin Satmari şi George Ionescu.

Partida, contând pentru etapa a XII-a a Ligii I, a început cu un moment de reculegere în memoria fostului jucător al formaţiei FC Argeş şi al echipei naţionale, Nicolae Dobrin, care a încetat din viaţă la 26 octombrie 2007.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici