FC Porto vrea să renogocieze contractul pentru transferul lui Săpunaru

Gruparea FC Porto vrea să profite de dificultăţile financiare ale FC Rapid şi să renegocieze termenii achiziţionării a celor 50 de procente din drepturile fundaşului Cristian Săpunaru, care aparţin încă grupării giuleştene conform contractului de transfer din vara trecută.

32 afișări
Imaginea articolului FC Porto vrea să renogocieze contractul pentru transferul lui Săpunaru

FC Porto vrea să renogocieze contractul pentru transferul lui Săpunaru (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

"Rapid este în deficit şi are nevoie disperată de bani, aşa că sunt îndeplinite condiţiile pentru un nou dialog între părţi. Acest lucru se va întâmpla săptămâna viitoare, atunci când directorul general al clubului de la Bucureşti, Grigore Sichitiu, va merge la Porto", notează Record.

FC Porto l-a achiziţionat pe Săpunaru de la FC Rapid, vara trecută, contra sumei de 2,5 milioane de euro şi i-a împrumutat, cu opţiunea de cumpărare definitivă, pe Joao Paulo Andrade şi Claudio Mejolaro Pitbull, tranzacţie ce este evaluată la un milion de euro, la care se adaugă 50 de procente din suma pe care o va încasa ulterior în urma unui eventual transfer al fotbalistului.

Conform acordului de transfer însă, FC Rapid poate renunţa la procentul de 50 la sută dintr-un eventual transfer în schimbul a 3,5 milioane de euro. Acum un an FC Porto a plătit 2,5 milioane de euro, iar până în vara lui 2010 gruparea lusitană ar trebui să achite şi alte două tranşe pentru a plăti integral transferul fundaşului dreapta român.

Potrivit cotidianului portughez, formaţia din Porto doreşte revizuirea acestui contract şi achitarea, încă din această vară, a unei sume mai mici pentru cele 50 de procente pe care le mai deţine gruparea giuleşteană din drepturile federative ale lui Săpunaru.

"Rapid vrea să rezolve acum această afacere. În schimb, clubul portughez, conştient de dificultăţile formaţiei române, va accepta revizuirea termenilor acestui contract doar în jos", specifică sursa citată.

Săpunaru a semnat un contract pe cinci ani cu FC Porto.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici