FC Rapid a fost amendat de Jandarmeria Capitalei cu 5000 de lei

FC Rapid a fost amendat de către Jandarmeria Capitalei cu suma de 5000 de lei din cauza neîndeplinirii obligaţiilor ce îi reveneau în calitate de organizator la partida cu Steaua, scor 5-1, din cadrul etapei a XXVIII-a a Ligii I, se arată într-un comunicat.

17 afișări
Imaginea articolului FC Rapid a fost amendat de Jandarmeria Capitalei cu 5000 de lei

FC Rapid a fost amendat de Jandarmeria Capitalei cu 5000 de lei (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"După vizionarea imaginilor înregistrate la stadion şi puse la dispoziţia forţelor de ordine, împotriva tuturor celor care au comis fapte de natură penală sau contravenţională vor fi luate măsurile legale.
De asemenea, datorită neîndeplinirii obligaţiilor ce îi revin în calitate de organizator, conform art. 10, alin. 2, lit. b din Legea 4/2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive (să nu permită accesul persoanelor care se află în stare vădită de ebrietate şi al persoanelor care au asupra lor torţe, artificii, petarde, materiale explozive, incendiare sau fumigene), Jandarmeria Capitalei a sancţionat clubul FC Rapid Bucureşti cu amendă în valoare de 5000 de lei", se arată în comunicatul Jandarmeriei Capitalei.

Totodată, în cinci cazuri de infracţiuni Jandarmeria Capitalei a întocmit actele de constatare care premerg începerii urmăririi penale, iar făptuitorii au fost conduşi la sediul secţiei de poliţie competentă teritorial. Toate situaţiile constatate privesc fapta de deţinere, introducere şi aprindere în incinta arenei sportive de obiecte artizanale şi de distracţie, pe bază de amestecuri pirotehnice.

Jandarmeria Capitalei a aplicat nouă sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 6880 de lei, două persoane au primit avertisment scris, iar împotriva suporterilor care au escaladat gardul de protecţie de la tribuna a II-a, pătrunzând pe suprafaţa de joc, s-a luat măsura complementară a interzicerii accesului la meciurile de fotbal pe o perioadă de 2 ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici