FC Vaslui şi-a reluat pregătirile în vederea returului campionatului

Formaţia FC Vaslui s-a reunit, sâmbătă la prânz, după vacanţa de iarnă, la primul antrenament fiind prezenţi 25 de jucători.

14 afișări
Imaginea articolului FC Vaslui şi-a reluat pregătirile în vederea returului campionatului

FC Vaslui şi-a reluat pregătirile în vederea returului campionatului (Imagine: Liviu Chirică/Mediafax Foto)

Primul antrenament din acest an s-a desfăşurat pe stadionul Municipal din Vaslui sub comanda lui Marius Lăcătuş.

De la reunire au lipsit cei doi jucători brazilieni, Wesley şi Gerlem. Wesley se va alătura lotului direct în cantonament din Germania (12 ianuarie), în vreme ce Gerlem va ajunge până la plecarea în primul stagiu de pregătire din această iarnă.

"Returul este foarte important pentru club, pentru jucători şi pentru mine ca antrenor. Sper într-o evoluţie bună constantă care să ne aducă şi rezultate pe măsură. Pentru noi cel mai facil obiectiv este câştigarea Cupei României, ţinând cont că sunt de jucat doar trei meciuri, dar asta nu înseamnă că nu ne interesează şi campionatul", a menţionat Lăcătuş.

La reunire a fost prezent şi jucătorul Silviu Bălace, care nu a început însă pregătirea alături de coechipieri, din cauza unei accidentări. Fundaşul echipei moldave şi-a exprimat dorinţa de a pleca din cauza problemelor pe care le are în momentul de faţă la FC Vaslui.

"Nu aş vrea să mai râmân la FC Vaslui pentru că nu este normal ceea ce se întâmplă în prezent. Eu vreau să joc, dar nimeni nu îmi explică de ce nu mai intru în atenţia antrenorilor. Nu sunt satisfăcut nici financiar, nici profesional şi e normal în aceste condiţii să îmi doresc să plec. Nu am nicio ofertă până acum dar am vorbit cu mai mulţi impresari, dar nu se poate face nimic deoarece cei din conducere nu îmi spun care este statutul meu acum. Dacă vor să mă distrugă de tot atunci să mă mai ţină un an şi jumătate pe tuşă cât mai am din contract. Şi aşa de un an şi jumătate nu joc şi mă bagă în echipă doar când nu au altă soluţie", a spus Bălace.

După două zile de pregătire la Vaslui, va urma vizita medicală, luni, la o clinică specializată din Iaşi. Marţi (12 ianuarie), un lot de 25 de jucători va face deplasare în primul cantonament din Germania, car e programat până la 22 ianuarie. În acest stagiu, FC Vaslui se va axa pe pregătire fizică şi tactică, mai puţin pe jocuri amicale. După alte trei zile de pauză la Vaslui, pe 25 ianuarie formaţia vasluiană va pleca într-un nou stagiu de pregătire în Antalya, ce va dura două săptămâni. În cantonamentul din Turcia formaţia vasluiană are programate cinci partide amicale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici