FCSB - FC Hermannstadt, din prima etapă a Ligii I, se joacă azi, de la ora 21:00

FCSB debutează, duminică, de la ora 21:00, în noul sezon din Liga I. Vicecampioana României o va întâlni pe FC Hermannstadt, pe stadionul Nicolae Dobrin, din Piteşti.

134 afișări
Imaginea articolului FCSB - FC Hermannstadt, din prima etapă a Ligii I, se joacă azi, de la ora 21:00

FCSB - FC Hermannstadt, din prima etapă a Ligii I, se joacă azi, de la ora 21:00

FCSB atacă noul sezon cu un antrenor nou, Bogdan Andone, care i-a luat locul lui Mihai Teja, dar şi cu câteva modificări importante în lot. Romario Benzar şi Junior Morais sunt cele două plecări importante din această vară, cei doi lăsând descoperite flancurile defensivei, în special cel stâng. Vicecampioana i-a transferat pe Claudiu Belu, Darius Olaru, Răzvan Oaidă, iar cea mai nouă achiziţie este Ionuţ Vînă, mijlocaşul de la FC Viitorul.

De partea cealaltă, sibienii şi-au schimbat şi ei antrenorul, Vasile Miriuţă plecând în Ungaria, la Kisvarda, după ce a salvat echipa la barajul de retrogradare. În locul său a fost numit Costel Enache, ultima oară la Astra Giurgiu. Hermannstadt a făcut şi ea modificări majore în lot, pierzându- pe internaţionalul U21 Cătălin Căbuz, care s-a întors din împrumut la Viitorul. De asemenea, Ivan Lendric, Nemanja Mijuskovic, Florin Acsinte sau Tiberiu Serediuc sunt alţi jucători care au părăsit în această vară. Trupa lui Enace s-a întărzit prin transferul unor jucători experimentaţi, precum Ousmane Viera, Srdjan Luchin sau Yazalde.

TITLURILE ZILEI

FCSB nu se va putea baza pe accidentaţi Alexandru Stan, Marko Momcilovic, Harlem Gnohere, Olimpiu Moruţan şi Mihai Pintilii. Lista ar putea fi completată de internaţionalul Dennis Man, cel care a acuzat crampe la partida din Europa League, joi, contra lui Milsami Orhei, scor 2-0, şi a cerut schimbare.

La conferinţa de presă premergătoare jocului de la Piteşti, antrenorul Bogdan Andone a anunţat că îşi doreşte să primească întăriri cât mai rapid din partea finanţatorului, anumite posturi fiind descoperite din cauza plecărilor şi a accidentărilor: "Este foarte important să mai vină jucători pentru că, am mai spus-o şi mă repet, avem nevoie atât valoric, cât şi numeric, pentru ca nici timpul nu ne permite cu aceste meciuri din 3 in 3 zile sa ne facem antrenamentele de care avem nevoie. Sper să fie un sezon cu cât mai multe meciuri în cupele europene şi vom avea nevoie de jucători, să avem dubluri pe posturi, să putem să rotim jucătorii care sunt obosiţi sau accidentaţi".

În schimb, Costel Enache a fost prezentat oficial la conferinţa de presă premergătoare jocului cu FCSB, iar fostul tehnician al Astrei a vorbit despre obiectievele echipei sibiene din sezonul următor: "Ne aşteaptă o luptă foarte grea. Foarte important să înţelegem că trebuie să facem paşi siguri. Nu m-aş hazarda să ne propunem obiective foarte îndrăzneţe, dar trebuie un obiectiv clar şi realizabil. Pentru ce s-a făcut anul trecut, cu toţii suntem datori. Trebuie să felicităm oamenii care au făcut o performanţă şi să îmbunătăţim lucrurile".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici