Fed Cup: România a pierdut întâlnirea cu Elveţia, scor 1-2

Echipa de Fed Cup a României a fost învinsă, miercuri, cu scorul general de 2-1, de reprezentativa Elveţiei, după ce cuplul Patty Schnyder/Amra Sadikovic a adus punctul câştigător în întâlnirea din cadrul Zonei I Euro-africane a competiţiei.

25 afișări
Imaginea articolului Fed Cup: România a pierdut întâlnirea cu Elveţia, scor 1-2

Jucătoarea Simona Halep (Imagine: Mihai Barbu/Mediafax Foto)

În meciul de dublu al întâlnirii, perechea Simona Halep/Ioana Raluca Olaru a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 7-6 (4), 6-1, de cuplul Patty Schnyder/Amra Sadikovic.

Iniţial, Alexandra Dulgheru ar fi urmat să evolueze la dublu alături de Olaru, dar căpitanul-nejucător Irina Spârlea a decis să o odihnească pe jucătoarea numărul 1 a României, care a avut o partidă dificilă cu Patty Schnyder.

În primul meci al întâlnirii România - Elveţia, Ioana Raluca Olaru (20 de ani, numărul 71 WTA) a fost învinsă, miercuri cu scorul de 6-7 (1), 7-5, 4-6, de Amra Sadikovic (20 de ani, numărul 374 WTA), iar în cel de-al doilea, Alexandra Dulgheru (20 de ani, numărul 54 WTA) a învins-o, cu scorul de 3-6, 7-6, 6-0, pe Patty Schnyder (31 de ani, numărul 44 WTA).

Echipa de Cupa Federaţiei a României a fost repartizată în grupă cu Elveţia, Croaţia şi Portugalia, în a treia divizie valorică, ale cărei întâlniri se dispută în Complexo de Tenis do Jamor din Cruz Quebrada (Portugalia), conform tragerii la sorţi de marţi.

În cealaltă întâlnire a grupei, Croaţia a învins Portugalia, cu scorul de 2-1.

Următorul meci al României va avea loc, joi, împotriva Croaţiei, iar vineri se va disputa partida cu Portugalia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici