Federer: Hănescu a jucat foarte bine şi nu mi-a permis să câştig mai repede

Numărul 1 mondial în tenis, elveţianul Roger Federer, a declarat, luni, după ce a trecut de turul doi la Indian Wells, că românul Victor Hănescu, adversarul său, a jucat foarte bine şi nu i-a permis să câştige mai repede.

12 afișări
Imaginea articolului Federer: Hănescu a jucat foarte bine şi nu mi-a permis să câştig mai repede

Federer: Hănescu a jucat foarte bine şi nu mi-a permis să câştig mai repede (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Sunt mulţumit de meciul meu, nu am mai jucat de mult timp. Nu am servit foarte bine în momentele importante. Victor a jucat foarte bine, aş fi putut face diferenţa mai repede, dar el nu mi-a permis. Din fericire am ştiut să fiu calm în setul trei şi asta a contat", a declarat Federer.

Tenismanul român Victor Hănescu a fost învins, luni, de elveţianul Roger Federer, numărul 1 mondial, în turul doi la Indian Wells, scor 6-3, 6-7 (5/7), 6-1, într-un meci care a durat două ore. Federer, extrem de inspirat în unele momente, s-a impus în două ore după un meci în care a comis multe greşeli.

După ce Hănescu a reuşit să câştige setul doi, numărul 1 mondial a învins în ultimul set în 23 de minute.

Roger Federer a revenit în competiţie după o pauză de şase săptămâni. Elveţianul nu a mai jucat după ce a câştigat Australian Open, el fiind nevoit să lipsească de la turneul de la Dubai, din cauza unei infecţii pulmonare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici