FIFA analizează amânarea Cupei Mondiale a Cluburilor după ce Japonia a renunţat la găzduire

FIFA este gata să amâne Cupa Mondială a Cluburilor din acest an, până în 2022, după ce Japonia a renunţat să mai găzduiască competiţia din cauza pandemiei Covid-19, decizia finală urmând a fi luată în cadrul unei reuniuni, în 20 octombrie.

252 afișări
Imaginea articolului FIFA analizează amânarea Cupei Mondiale a Cluburilor după ce Japonia a renunţat la găzduire

Sursa foto: profimedia

În prezent nu există nici o altă alternativă pentru a găzdui Cupa Mondială a Cluburilor, după ce Japonia s-a retras. Se ia în calcul varianta ca echipele calificate, printre care şi campioana Europei Chelsea, să fie nevoite să aştepte până în 2022 pentru a participa la prestigioasa competiţie.

Aceasta nu va mai avea loc în Japonia ca urmare a luptelor grele pe care Ţara Soarelui Răsare le duce cu pandemia de Covid-19, în permanentă creştere. În lipsa unei gazde alternative, publicaţia The Mirror relatează că FIFA se pregăteşte acum să o amâne.

Datele nu au fost confirmate încă şi se aşteaptă ca o decizie finală să fie luată la următoarea şedinţă a consiliului FIFA din 20 octombrie.

Brazilia şi Qatar s-au numărat printre naţiunile despre care se spune că sunt interesate să ia locul Japoniei., dar şi Africa de Sud se află în discuţii.

Cupa Mondială a Cluburilor încoronează în fiecare an cea mai bună echipă de club din lume şi are loc, de obicei, în luna decembrie.

Japonia ar fi trebuit să găzduiască turneul pentru prima dată cu ocazia sărbătoririi centenarului federaţiei de fotbal, dar creşterea numărului de cazuri de Covid-19 şi iminenta limitare a numărului de spectatori au forţat mâna niponilor.

O declaraţie de la începutul acestei luni a Federaţiei Japoneze de Fotbal a precizat: "Cupa Mondială a Cluburilor FIFA nu va avea loc în Japonia în decembrie 2021, decizie luată în urma consultărilor dintre FIFA şi Federaţia Japoneză de Fotbal (JFA) cu privire la situaţia infecţiilor cu coronavirus şi la condiţiile actuale de desfăşurare a acesteia.”

„Cupa Mondială a Cluburilor FIFA a fost planificată ca parte a proiectului comemorativ al celei de-a 100-a aniversări a JFA, dar în acest moment este dificil de prezis care va fi situaţia infecţiilor cu coronavirus la sfârşitul anului.”

Săptămâna trecută, preşedintele federaţiei sud-africane de fotbal, Danny Jordaan, a vorbit despre dificultăţile cu care se confruntă în tentativa lor de a se angaja ca gazdă alternativă a competiţiei.

El a declarat pentru Soccer Laduma: „Întâlnirea (cu FIFA n.r.) a fost amânată pentru luni. Cred că problemele sunt clare; este Covid deoarece suntem pe lista roşie a guvernului britanic, ceea ce înseamnă că nimeni nu poate călători cu adevărat de acolo în Africa de Sud.”

„O altă problemă este rata scăzută de vaccinare şi faptul că încă nu avem spectatori pe stadioane. FIFA ne-a spus "mergeţi şi rezolvaţi această problemă şi apoi veniţi să vorbiţi cu noi", aşa că aceasta este o mare problemă în calea noastră.

„Nu sunt probleme sportive, nu putem face nimic, guvernul ia decizia. Turneul este în decembrie şi de aceea trebuie să ne întâlnim cu guvernul pentru a negocia termenii.”

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici