Finalissima este programată pentru vineri, 27 martie 2026, de la ora 22:00, și se va disputa pe stadionul Lusail, arena emblematică a Cupei Mondiale din 2022.
Finalissima aduce față în față cele mai bune echipe ale Europei și Americii de Sud, într-un duel simbolic între campioanele continentale. Pentru această ediție, confruntarea va însemna și o posibilă revedere între generații. Lamine Yamal, simbolul noii generații spaniole, se confruntă cu Lionel Messi, liderul istoric al Argentinei.
Ultima ediție a competiției a avut loc în 2022. Atunci Argentina a învins clar Italia, scor 3-0, pe stadionul Wembley din Londra.
Competiția, cunoscută anterior sub numele de Cupa Artemio Franchi, a fost relansată după o pauză de aproape 30 de ani.
Primele două ediții au avut loc în:
1985 – Franța a câștigat trofeul la Paris, 2-0 cu Uruguay
1993 – Argentina s-a impus în fața Danemarcei la Buenos Aires, după lovituri de departajare
„Acest meci emblematic este mai mult decât o competiție; este un simbol al cooperării și respectului dintre confederații și o oportunitate pentru fani de a se bucura de un eveniment cu adevărat istoric”, a declarat președintele CONMEBOL, Alejandro Domínguez, în comunicatul oficial.
La rândul său, președintele UEFA, Aleksander Čeferin, a spus: „Această partidă simbolizează unitatea a două continente fotbalistice și demonstrează dimensiunea globală a sportului nostru, într-o confruntare de mare prestigiu. Așteptăm cu nerăbdare o seară de neuitat, cu fotbal de elită și o celebrare internațională”.