Fondistul Paul Pepene – locul 28 în proba de skiathlon la Beijing 2022

Schiorul de fond Paul Pepene a terminat pe locul 28 proba de skiatlon, 15 km clasic +15 km liber, desfăşurată în cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing, în Centrul naţional de schi fond Zhangjiakou.

192 afișări
Imaginea articolului Fondistul Paul Pepene – locul 28 în proba de skiathlon la Beijing 2022

Sursa Foto-Wikipedia Commons

Paul Pepene, purtătorul drapelului la festivitatea de deschidere, a plecat al 38-lea din start şi a fost la jumătatea probei pe locul 25. El a încheiat cursa în 1h22:44.4, un timp cu +6:31.6 mai slab decât al câştigătorului cursei.

Medalia de aur a fost câştigată de Alexander Bolshunov (Comitetul Olimpic din Rusia), în tmp ce argintul i-a revenit compatriotului său Denis Spitsov, iar bronzul a fost câştigat de Iivo Niskanen (Finlanda).


Duminică se mai evoluează pentru România săritorii cu schiurile Andrei Feldorean şi Daniel Andrei Cacina, calificaţi în primii 50 de competitori, dar şi Valentin Creţu, la sanie, care după primele două manşe, disputate sâmbătă, se află pe locul 15.

Dacă după manşa a 3-a va rămâne în primii 20, el va evolua şi în ultima manşă, care stabileşte clasamentul final.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici