Formaţia braziliană Chapecoense şi-a prezentat noul lot

Echipa braziliană Chapecoense şi-a prezentat lotul şi noul staff cu care va aborda viitorul sezon, după accidentul aviatic în care şi-au pierdut viaţa 19 fotbalişti din fosta formaţie, antrenorul şi mai mulţi membrii din staff-ul de conducere.

476 afișări
Imaginea articolului Formaţia braziliană Chapecoense şi-a prezentat noul lot

Formaţia braziliană Chapecoense şi-a prezentat noul lot

Accidentul aviatic produs pe 30 noiembrie, în Columbia, în urma căruia au murit 71 de oameni, printre care şi majoritatea jucătorilor echipei de fotbal Chapecoense, a avut loc din cauza unor erori umane, au spus anchetatorii, conform BBC. Autorităţile columbiene au spus că nu a existat vreo problemă tehnică şi au dat vina pe pilot, pe compania aeriană şi pe autorităţile de reglementare din Bolivia.

Doar şase persoane: trei fotbalişti, portarul Jackson Ragnar Follmann, fundaşii Helio Hermito Zampier Neto şi Alan Luciano Ruschel, jurnalistul Rafael Henzel, însoţitoarea de bord Jimena Suarez şi tehnicianul de zbor Erwin Tumiri.

Chapecoense ar fi trebuit să dispute finala turneului Copa Sudamericana, a doua competiţie intercluburi din America de Sud după Copa Libertadores. Manşa tur dintre Atletico Nacional (Columbia) şi Chapecoense era programată miercuri, 30 noiembrie, la Medellin. Echipa din oraşul Chapeco, fondată în 1973, a promovat în prima ligă din Brazilia în 2014.

Noul antrenor, Vagner Mancini a prezentat în faţa presei noul lot al echipei Chapecoense. Din cei 29 de jucători, atât cât cuprinde noua echipă, 15 au fost transferaţi de la alte formaţii, 10 au fost promovaţi de la juniorii clubului, iar patru jucători au rămas din fosta echipă, trei dintre aceştia sunt supravieţuitorii accidentului de la Medellin şi Neto, cel care a scăpat miraculos şi se afla în perioada de recuperare, potrivit ESPN.

"Menţinem principiile care au condus spre succes clubul nostru în ultimii ani, determinare şi jucători care îşi doresc performanţă", a declarat preşedintele lui Chapecoense, Plinio David de Nes.

Vagner Mancini trebuie să formeze cât mai rapid un lot competitiv, pentru că meciurile vor începe la sfârşitul acestei luni, prima dată un amical împotriva lui Palmeiras, apoi la începutul lui martie, debutul în Copa Libertadores, cu o lungă călătorie în Venezuela, pentru a întâlni formaţia Zulia.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici