FOTA a părăsit o reuniune organizată de FIA

FOTA, asociaţie ce include opt echipe de Formula 1, a părăsit, miercuri, o reuniune la care fusese invitată de Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA) şi în care urma să discute, alături de alte cinci team-uri, despre regulamentul pentru anul competiţional 2010.

15 afișări
Imaginea articolului FOTA a părăsit o reuniune organizată de FIA

FOTA a părăsit o reuniune organizată de FIA (Imagine din arhiva Mediafax Foto/AFP)

"Cele opt echipe care fac parte din FOTA au fost invitate să participe la o reuniune în care urmau să se discute propunerile lor pentru 2010. Din nefericire, nu a fost posibilă o astfel de discuţie, deoarece FOTA a părăsit această reuniune", a anunţat FIA.

Forul mondial a precizat că echipele înscrise pentru ediţia 2010 a Campionatului Mondial de Formula 1 au acceptat schimbările propuse. "Ca urmare a deciziei Consiliului Mondial, din data de 24 iunie, de a se reveni la versiunea regulamentelor tehnic şi sportiv dinaintea datei de 29 aprilie, FIA a întâlnit, miercuri, echipele înscrise pentru campionatul din 2010, pentru a le obţine acordul în privinţa schimbărilor. Toate schimbările au fost acceptate, cu condiţia ca greutatea minimă să fie menţinută la 620 de kilograme şi ca un acord prin care echipele se angajează să revină în decurs de doi ani la nivelul de cheltuieli de la începutul anilor 1990 să fie semnat de toate team-urile ce vor participa la Campionatul Mondial de F1 în 2010", a menţionat forul internaţional.

FOTA a prezentat, într-un alt comunicat, versiunea sa privind reuniunea de miercuri. "În timpul reuniunii, directorii echipelor au fost informaţi de FIA că, în ciuda acordurilor existente, cele opt echipe din FOTA încă nu sunt înscrise în campionatul din 2010, deci nu au niciun drept să voteze regulamentele sportiv şi tehnic. Vrem să amintim că toate cele opt echipe din FOTA au fost incluse pe lista acceptatelor, care a fost anunţată de FIA la 24 iunie. Reprezentanţii FOTA au solicitat o amânare a reuniunii, dar această cerere a fost respinsă", se arată în comunicatul asociaţiei.

FIA şi FOTA s-au aflat în conflict timp de mai multe luni, în legătură cu regulamentul pentru anul 2010. La 24 iunie, cele două părţi au ajuns la un acord, federaţia internaţională renunţând la limitarea costurilor.

"În niciun moment în timpul discuţiilor nu s-a ajuns la un acord în unanimitate privind schimbările de regulament", a menţionat FOTA, amintind apoi de un comunicat al FIA de la 24 iunie, în care forul mondial preciza că "regulamentele pentru 2010 vor fi acelea dinaintea datei de 29 aprilie 2009". "O astfel de modificare ar pune viitorul Formulei 1 în pericol", a adăugat FOTA.

FOTA reuneşte echipele de F1 Ferrari, Renault, Toyota, BMW Sauber, McLaren-Mercedes, Brawn GP, Red Bull şi Toro Rosso. Celelalte cinci echipe ce vor participa la ediţia 2010 a CM de Formula 1 sunt Williams, Force India, Manor, Campos şi USF1.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici