Prima pagină » Sport » Gabriel Stan: Trebuie să câştigăm cu Farul

Gabriel Stan: Trebuie să câştigăm cu Farul

Antrenorul formaţiei UTA Arad, Gabriel Stan, consideră meciul de joi, cu Farul Constanţa, din cadrul etapei a XXVIII-a Ligii I, capital pentru a mai putea spera la salvarea de la retrogradare.
09 apr. 2008, 12:11, Sport

"Pentru noi orice joc, până la finalul campionatului, trebuie jucat la victorie. Farul a avut până acum rezultate bune şi este o echipă incomodă. Va fi greu, dar trebuie să câştigăm acest meci ca să mai sperăm la prima ligă”, a declarat antrenorul Gabriel Stan înaintea partidei cu Farul.

Ion Marin: Nu cred că meciul de la Arad este decisiv

"Nu cred că meciul de la Arad este decisiv, însă este foarte important. Consider că se va retrograda de la -15 la adevăr. Noi avem acum -17 dar o victorie în deplasare şi câştigarea apoi a partidelor de pe teren propriu ne-ar asigura salvarea. Cred în şansa noastră şi sper ca de la Arad să venim cu 3 puncte. Dacă facem egal la Arad, vom fi apoi obligaţi să batem Vasluiul. Dacă învingem la Arad avem două variante împotriva celor de la Vaslui. Două victorii în aceste două partide ar fi extraordinare pentru noi. Chiar dacă va lipsi Zaharia, cei de la Arad au soluţii pentru atac, cum ar fi Bălţoi sau Edson. Din ce am văzut până acum, cred că avem un joc mai bun decât cei de la Arad", a spus Marin.

UTA Arad – Farul Constanţa, joi, ora 16.00, Telesport

Palmares: 51 18 16 17 65-55

Primul meci: 0-1 la Constanţa la 23 martie 1955

Scor maxim: 5-0 la Arad la 16 octombrie 1955

Ultima victorie a echipei Farul la Arad: 1-0 în 2003

Ultimul meci jucat la Arad: 1-1 la 28 iulie 2006

În tur: 0-1

Echipe probabile:

UTA Arad: 30. Tudor – 25. I. Bălan, 29. Marincău, 2. Amoreirinha, 20 Simao – 10. Hidişan, 18. Todea, 16. R. Mărginean, 5. Fl. Dan – 8. Edson. 9. Bălţoi. Antrenor: Gabriel Stan

Rezerve: 12. Mârne – 24. R. Iacob, 4. Buican, 3. Vasilijevic, 15. Hora, 6. Chiţa, 7. Oliveira.

Absenţi: Varga, Radovanovik, Paşcovici, Mihuţ, M. Ilie (accidentaţi), Zaharia (suspendat).

Farul Constanţa: 1. G. Curcă – 2. Farmache, 3. I.Barbu, 5. Şchiopu, 27. Maxim – 21. Băcilă, 19. Ben Teekloh, 7. Todoran, 14. Voiculeţ – 26. Chico, 15. E. Nanu. Antrenor: Ion Marin.

Rezerve: 30. Vlas – 6. Gheară, 22. Mendy, 25. M. Nae, 28. Gosici, 23. Pătraşcu, 20. L. Florea

Absenţi: Gerlem (suspendat), D. Florea (accidentat)

Meciul UTA Arad – Farul Constanţa va fi arbitrat de o brigadă compusă din: Istvan Kovacs – Octavian Şovre, Dorin Mudura – Laurenţiu Danşa. Observatori: Ion Turculeanu, Mircea Neşu.

Recomandarea video

EXCLUSIV | Parchetul General: Decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală, nu și celor de corupție / Ce se mai poate face astfel încât infractorii și inculpații să nu scape pe prescripție / Fosta judecătoare Daniela Panioglu demontează interpretarea parchetului / Fostul procuror Elena Hach: Corupția cu bani europeni nu se mai prescrie pe regula ÎCCJ
G4Media
A murit Spiridon, tatăl lui Adrian Mutu » Fan Știința, părinte exigent + Pasiunea transmisă printr-o pereche de jambiere
GSP.ro
Zece alpiniști, inclusiv celebrul Nirmal Purja, sunt căutați de salvatori după o avalanșă pe unul dintre cei mai înalți munți din lume. Mesajul transmis de alpinistul Horia Colibășanu
Gandul
Adrian Ropotan în stare gravă, după ce a fost implicat într-un grav accident rutier. A fost resuscitat la fața locului și...
Cancan
Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Prosport
Pedeapsă mică pentru contabila care a țepuit MAE cu 8,4 milioane de lei. Cum povestește inculpata că a luat banii: „Când diplomații erau în misiune, eu îi treceam ca fiind în concediu”
Libertatea
Rețeta secretă de șnițele a lui Cătălin Scărlătescu. Care este ingredientul care le dublează savoarea
CSID
Un proprietar își vinde mașina chinezească pe Autovit după aproape 32.000 km. Cât cere pe modelul chinezesc
Promotor
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia