Gaţu: S-a schimbat doar strada, nu drumul

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, a declarat, duminică, agenţiei MEDIAFAX, că obiectivul echipei feminine a României la Jocurile Olimpice rămâne câştigarea unei medalii, însă acum, după înfrângerea din meciul cu Norvegia, "s-a schimbat strada".

11 afișări
Imaginea articolului Gaţu: S-a schimbat doar strada, nu drumul

Gaţu: S-a schimbat doar strada, nu drumul (Imagine: Mediafax Foto)

"Nu s-a schimbat drumul nostru, obiectivul e tot câştigarea unei medalii, în schimb s-a schimbat strada pe care vrem să ajungem până acolo. Înainte speram că va fi o stradă asfaltată, dar acum ne va fi mult mai greu. Nu vreau să scuz jocul nostru mai slab pe alocuri în meciul cu Norvegia, dar e prima dată când fac referire la arbitraje. Consider că a fost total greşită delegarea a doi arbitri ruşi, care vin dintr-o naţiune implicată direct în lupta pentru medalii. Au existat două decizii flagrante care au întors soarta meciului. De acum încolo toate meciurile vor fi grele, dar cred că putem scăpa de complexul Rusia, după atâţia ani", a spus Gaţu.

Cristian Gaţu a precizat că acum atmosfera este puţin mai apăsătoare în lotul de handbal, din cauza înfrângerii din partida cu Norvegia.

"Dar ştiu că fetele se vor monta pentru că au forţă să treacă şi de Ungaria în sferturi, şi de Rusia în semifinale", a afirmat Gaţu.

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Octavian Bellu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că înfrângerea handbalistelor române în faţa Norvegiei este "o întâmplare nefericită".

"Înfrângerea de la handbal nu schimbă cu nimic lucrurile. Acum urmează meciurile importante, care vor propulsa echipele către semifinale. Noi vom întâlni Ungaria. Pur şi simplu este ca şi cum am lua-o de la capăt. Acum meciurile sunt directe, eliminatorii, iar întâmplarea aceasta va fi cu siguranţă uitată în momentul în care vom avea o comportare bună în meciurile următoare. Nu cred că acest meci le va afecta moralul fetelor, mai ales având în vedere faptul că au pierdut la mare luptă, la un gol diferenţă. Eu zic că ele au atâta experienţă şi sunt atât de motivate să facă o mare performanţă la Beijing, încât pur şi simplu o vor lua ca pe o întâmplare nefericită sau ca pe un moment în care adversarele au avut un plus de eficacitate", a spus Bellu.

Reprezentativa feminină de handbal a României a pierdut, duminică dimineaţă, cu scorul de 23-24 (11-12), meciul susţinut în compania selecţionatei Norvegiei şi a terminat pe locul doi în grupa A de la Jocurile Olimpice de la Beijing.

În sferturile de finală, programate marţi, România va întâlni Ungaria.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici