Gheorghe Tadici a fost huiduit la Cluj

Antrenorul Gheorghe Tadici a fost huiduit, duminică, la Cluj, unde echipa sa HC Zalău a pierdut, cu scorul de 23-30 (10-14), meciul susţinut în compania formaţiei U Jolidon, contând pentru etapa a III-a a Ligii Naţionale de handbal feminin.

28 afișări
Imaginea articolului Gheorghe Tadici a fost huiduit la Cluj

Gheorghe Tadici a fost huiduit la Cluj

La U Jolidon, principalele marcatoare au fost Ani-Senocico - opt goluri, Tudoraghe, Dincă şi Brânzan - câte trei, în timp ce de la Zalău s-au remarcat Odelat - 8 goluri şi Dodean - 5 goluri.

Tadici a fost huiduit pe durata întregului meci, conflictul cu fanii clujeni începând încă din minutul 5, după desele proteste ale antrenorului la adresa arbitrajului. Anton şi Năstase, arbitrele întâlnirii, au fost chiar înjurate de managerul de la HC Zalău, moment în care fanii l-au taxat pe Tadici, strigându-i: "Du-te la oi, ţărane" şi "Dă indicaţii în China", expresie la care tehnicianul a ripostat: "Nu mai aveţi voi ocazia să vedeţi China".

Arbitrele l-au penalizat pe Tadici, care este manager la HC Zalău, cu cartonaş galben, în minutul 16, iar antrenorul Sorin Rădulescu a fost penalizat cu eliminare de două minute în minutul 21.

Înaintea partidei, în faţa Sălii Sporturilor din Cluj, Tadici şi jucătoarea Mihaela Ani-Senocico, care a făcut parte din naţionala României la JO de Beijing, au avut un schimb dur de replici, după ce fostul selecţioner i-a spus jucătoarei: "Să mă anunţi când mai ajungi la Olimpiadă că şi aşa ai mers în China după intervenţiile sponsorilor de la echipa ta".

La finalul meciului Ani-Senocico a declarat: "Nu am nimic de împărţit cu Tadici, este treaba dânsului ce vorbeşte şi ce face, dar s-a văzut şi cum a fost primit de suporteri, iar asta nu este din cauza mea".

Tadici a declarat că Mihaela Ani-Senocico a fost cooptată în lot "pe pile", prezenţa ei în naţională fiind o mare eroare. "A fost cea mai mare eroare cooptarea ei în lot, care oricum s-a făcut pe pile şi văd că după ce a făcut o excursie la Beijing, datorită acelor intervenţii, mai are şi tupeul să mă judece. O încadrez în grupul mercenarelor, cum sunt destule în România. De doi trei ani, tot are probleme de sănătate, dar cum apare o situaţie finanaciară care să o intereseze, cum se însătătoşeşte brusc. Ca dovadă ce valoare are, azi a avut o evoluţie modestă", a spus Tadici.

Antrenorul Tadici a dezminţit că s-ar fi văzut cu jucătoarea înaintea partidei, la intrarea în Sala Sporturilor din Cluj.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici