Gianluigi Buffon îşi anunţă retragerea la 45 de ani

Portarul italian al echipei Parma, Gianluigi Buffon, a anunţat miercuri, pe reţelele sale de socializare, că se retrage din activitate. El pune astfel capăt la 45 de ani unei cariere lungi de 28 de sezoane şi peste 1100 de meciuri în fotbalul profesionist.

381 afișări
Imaginea articolului Gianluigi Buffon îşi anunţă retragerea la 45 de ani

Gianluigi Buffon îşi anunţă retragerea la 45 de ani

Unul dintre cei mai mari portari din istoria fotbalului spune adio către peluze. Gianluigi Buffon, în vârstă de 45 de ani, a anunţat miercuri că se retrage din activitatea sportivă. Portarul italian a câştigat zece titluri de campion al Italiei cu Juventus Torino şi a cucerit o Cupă Mondială, în 2006, împotriva Franţei (1-1, 5-3 după penalty-uri), cu echipa naţională.

„Asta e tot, oameni buni! Mi-aţi oferit totul. Eu v-am dat totul. Am făcut-o împreună", a scris simplu Buffon pe contul său de Twitter, cu un scurt videoclip care îi prezintă frumoasa şi lunga carieră de 28 de sezoane şi peste 1100 de meciuri profesioniste la Parma, Juventus Torino, PSG şi la echipa naţională.

În ultimii doi ani, Buffon a jucat pentru Parma, în Serie B.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici