Gică Hagi dezminte zvonurile: Nu am fost contactat de FRF pentru postul de selecţioner

Gică Hagi (54 de ani) a anunţat că nu a fost contactat de oficiali ai Federaţiei Române de Fotbal, pentru preluarea postului de selecţioner, în locul lui Cosmin Contra (43 de ani).

99 afișări
Imaginea articolului Gică Hagi dezminte zvonurile: Nu am fost contactat de FRF pentru postul de selecţioner

Gică Hagi: Nu am fost contactat de FRF pentru postul de selecţioner

Anunţul a fost făcut marţi seară, la câteva ore după ce în spaţiul public apăruse informaţia că Hagi are şanse mari să fie antrenorul României.

”În urma afirmaţiilor pe care jurnalistul Decebal Rădulescu le-a făcut în cadrul unei emisiuni la postul DigiSport, sunt nevoit să revin cu noi precizări faţă de echipa naţională şi faţă de suporterii României:

- Nu am fost niciun moment contactat de cineva de la Federaţia Română de Fotbal pentru postul de selecţioner, aşa cum s-a afirmat în acea emisiune şi nu am avut niciun fel discuţie cu cineva de la federaţie.

- Sunt doar invenţii, se creează noi subiecte false şi constat, din păcate, că deşi mi-am spus clar punctul de vedere în ultimele zile, se continuă pe aceeaşi linie” , a anunţat Gică Hagi, prin intermediul unui comunicat de presă emis de site-ul fcviitorul.ro.

Gică Hagi a fost selecţionerul României în 2001, când s-a ratat calificarea la Campionatul Mondial din 2002.
 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici