Omul care a dat numele unei sărituri în gimnastica mondială a fost oprit să mai concureze la Cupa Mondială din Croaţia, după ce specialiştii români de la Centrul de Medicină Sportivă i-au reperat probleme la inimă. Considerat unul dintre cei mai valoroşi gimnaşti ai lumii în ultimii 20 de ani, bucureşteanul de la CSA Steaua, loc 4 la sărituri la ultima ediţie a JO, a efectuat imediat o investigaţie amănunţită la o clinică de specialitate.
”EKG-ul a ieşit modificat. Medicii au descoperit nişte aritmii, motiv pentru care mi-au recomandat un consult de specialitate. Nu mi s-a eliberat avizul medical pentru a putea participa la competiţii. Am fost deja la un spital privat, considerat a fi cel mai bun în materie de probleme cardiologice. Am fost monitorizat cu un holter. La al doilea EKG pe care l-am făcut acolo, lucrurile au ieşit normal”, a declarat Drăgulescu, conform TelekomSport.
De patru ori participant la Jocurile Olimpice, Marian a mai spus pentru sursa citată că încă nu ştie care este diagnosticul afecţiunii sale la nivelul inimii. ŢDoctorii încă nu s-au pronunţat asupra unui diagnostic clar. S-a luat în calcul chiar realizarea unei ablaţii, dar momentan nu se ştie exact dacă voi face sau nu această intervenţie, care nu este una complicată. Ca urmare a acestor probleme, nu am primit avizul medical de a concura la Cupa Mondială din Croaţia. Era un concurs la care eu mi-aş fi dorit să fiu prezent, dar, deocamdată, mai importantă este sănătatea”, a mai spus Drăgulescu, fost sportiv la CS Dinamo.
Marian Drăgulescu şi-a reiterat de curând dorinţa de a participa şi la Jocurile Olimpice din 2020, competiţie la care va avea 40 de ani.
Citeşte şi: Rafael Nadal: Îmi place foarte mult Ilie Năstase. Apreciez tenisul din perioada românului
Citeşte şi: Roland Garros | Venus Willliams, adio din primul tur: „Nimeni nu se aştepta la un asemenea coşmar” / Eliminată din turneu, Johanna Konta a cedat nervos: limbaj suburban la conferinţa de presă
Citeşte şi: Roland Garros | „La tenis, trebuie să fii un oportunist al momentului”. Ana Bogdan e pregătită pentru o nouă premieră
Citeşte şi: Cel mai valoros înotător român al momentului, Robert Glinţă, a doborât un RECORD naţional
Citeşte şi: Filmul integral al încătuşării lui Ilie Năstase, în care se aude dialogul purtat anterior cu poliţiştii, DIFUZAT de un post de televiziune
Citeşte şi: Varianta lui Ilie Năstase, din dimineaţa reţinerii sale: Au trecut zeci de maşini. M-au oprit numai pe mine, a fost un pont. M-au provocat