Grigoraş: Cristian Constantin, Nogo şi Bârlădeanu vor semna cu Poli Iaşi

Antrenorul echipei Poli Iaşi, Petre Grigoraş, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că jucătorii Cristian Constantin, Salif Nogo şi George Bârlădeanu vor semna cu gruparea din dealul Copoului.

37 afișări
Imaginea articolului Grigoraş: Cristian Constantin, Nogo şi Bârlădeanu vor semna cu Poli Iaşi

Antrenorul Petre Grigoraş (Imagine din arhivă; Cosmin Dan/Mediafax Foto)

"După mai multe discuţii purtate cu cei trei jucători, am reuşit să obţinem acceptul lor. Astfel, Cristian Constantin, Nogo şi Bârlădeanu vor semna cu Poli Iaşi. Constantin şi Bârlădeanu vor ajunge la Iaşi astăzi (n.r. - duminică), în timp ce pe Nogo îl aştept în cantonamentul din Austria. Îi ştiu foarte bine pe cei trei jucători, care nu mai au nevoie să dea probe la noi. În probe vor rămâne Vlad Bujor (CFR Cluj), Flroin Sandu şi Adrian Poparadu (ambii de la FC Timişoara), o decizie în privinţa lor urmând să iau după stagiul de pregătire din Austria. Lotul care va merge în cantonamentul din Austria îl voi anunţa în ziua plecării", a declarat Petre Grigoraş.

Tehnicianul, care a spus că şi-a reziliat contractul cu Oţelul Galaţi, a precizat că şi-ar mai dori încă unul-doi jucători: "Am rezolvat problema legată de rezilierea contractului cu Oţelul Galaţi. Acum
urmează să semnez cu Iaşul. Dar nu asta este marea problemă. Timpul până la începerea campionatului este scurt şi eu vreau să am la dispoziţie tot lotul pentru noua ediţie de campionat. În Austria, pe lângă Nogo, aştept să mai vină încă unul-doi jucători. Sper ca în cel mai scurt timp să am la dispoziţie tot lotul cu care vom aborda noua ediţie de campionat".

Formaţia Poli Iaşi se va afla, în perioada 13-24 iulie, într-un stagiu de pregătire în Austria, unde va susţine şi cinci meciuri amicale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici