Hagi: Maniera clară în care am câştigat meciul cu Rusia ne dă speranţe pentru Euro

Fostul selecţioner Gheorghe Hagi a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că maniera clară în care echipa naţională a României a câştigat partida amicală cu Rusia, îi dă speranţe pentru turneul final al Campionatului European din Elveţia şi Austria.

16 afișări
Imaginea articolului Hagi: Maniera clară în care am câştigat meciul cu Rusia ne dă speranţe pentru Euro

Hagi: Maniera clară în care am câştigat meciul cu Rusia ne dă speranţe pentru Euro

"A fost o seară reuşită, care ne-a arătat că echipa naţională a României are potenţial foarte mare. După această calificare, fotbaliştii au arătat că au încredere. Au câştigat împotriva unui adversar bun, cu tradiţie. Este un rezultat care ne dă speranţe foarte mari că România poate produce surpriza la turneul final. România are alternative. Avem de unde alege şi iată că rezultatele vin. Contează maniera clară în care am câştigat şi care ne dă speranţe pentru Euro", a spus Hagi.

Gheorghe Hagi s-a arătat bucuros pentru revenirea cu gol în echipa naţională a atacantului Marius Niculae. "Sperăm să câştige cât mai multe meciuri. Acea presiune pe care o aveau că nu s-au calificat, că se vorbea negativ despre ei s-a dus... au recâştigat spectatorii. Mă bucură foarte mult  Marius Niculae că a marcat, că a suferit foarte mult în ultimii patru ani. Uşor-uşor echipa naţională ne dă senzaţia că putem să avem încredere şi să ajungem la Campionatul European într-o formă foarte bună şi să producem surpriza. În ultima perioadă se întâmplă lucruri bune şi ne e şi mai uşor să vorbim", a completat Hagi, care a adăugat că va merge la turneul final.

Hagi a menţionat că echipa naţională devine din ce în ce mai puternică şi mai omogenă. "Toţi jucătorii e obligatoriu să ajungă în formă la Euro. Există foarte multe alternative, iar pe zi ce trece preocuparea e mai mică dacă lipseşte unul sau altul. E foarte bine că am câştigat, pentru că victoria îţi dă încredere. Pe zi ce trece echipa e mai puternică, mai omogenă şi asta se vede. La Euro vom întâlni trei echipe dure, care te stimulează foarte mult. Jucătorii sunt conştienţi de ce-i aşteaptă şi vor fi foarte concentraţi şi, de ce nu, să obţinem un rezultat pozitiv. Noi am bătut Spania, iar Spania a bătut şi Italia şi Franţa, acum speculăm. Dar vom vedea cum va fi atunci", a subliniat Hagi.

Întrebat dacă mijlocaşul echipei CFR Cluj, Eugen Trică, merita să fie convocat, Hagi a evitat un răspuns exact. "Sunt jucători valoroşi. Aseară au lipsit alţi jucători, dar e bine că avem alternative. Aliuţă a venit pe merit la lot că a avut un retur de campionat foarte bun. De aia e Piţi (n.r. - Victor Piţurcă) acolo, ca să aleagă şi o face foarte bine".

Gheorghe Hagi consideră că fotbalul în ultima perioadă a intrat pe o pantă a intereselor. "După cum a spus şi Michel Platini, fotbalul în ultima perioadă a intrat pe o pantă a intereselor. Sperăm ca fotbalul să rămână în mâna entuziasmului, a pasiunii, numai să nu alunece spre interese personale. Vorbesc ca un preşedinte acum. Încă nu mă pregătesc, încă mai am entuziasm, mai încolo. M-am săturat puţin de aceste comentarii violente", a conchis Hagi.

Gheorghe Hagi a lansat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, "Cupa Hagi" competiţie destinată copiilor cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani. Acesta prevede organizarea a şapte turnee zonale, finalistele urmând a evolua, în perioada 25 mai - 1 iunie la turneul final ce va avea loc la Constanţa. Alături de cele 14 echipe calificate, Gheorghe Hagi va invita cele mai bune două echipe eliminate din faza semifinalelor.

Câştigătoarea turneului va merge într-o excursie alături de Hagi la un meci din Europa, plus un stagiu de pregătire de zece zile în România. Echipa clasată pe poziţia a doua va efectua un stagiu de pregătire de zece zile în România, în timp ce ocupanta locului trei va merge într-un cantonament de şapte zile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici