Halep poate deveni a patra jucătoare care câştigă la Roland Garros atât la juniori cât şi la seniori

Jucătoarea Simona Halep poate deveni, sâmbătă, după finala cu Maria Şarapova, a patra jucătoare care câştigă turneul de la Roland Garros atât ca junioare, cât şi ca profesionistă.

995 afișări
Imaginea articolului Halep poate deveni a patra jucătoare care câştigă la Roland Garros atât la juniori cât şi la seniori

Simona Halep (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În 2008, Simona Halep a câştigat proba feminină de simplu-juniori de la Roland Garros, după o finală pe care a disputat-o cu o altă jucătoare din România, Elena Bogdan (scor 6-4, 6-7, 6-2), informează marca.com.

Sâmbătă, Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4, evoluează pentru prima dată într-o finală de Grand Slam ca profesionistă, tot pe zgura pariziană. Adversara ei este Maria Şarapova din Rusia, locul 7 WTA şi cap de seri numărul 8.

Până în prezent, şase campioane la juniori au ajuns şi în finala de seniori, la French Open. Trei dintre ele au reuşit să intre în posesia ambelor titluri: Mima Jausovec (Iugoslavia, 1973 - 1977), Jennifer Capriati (SUA, 1989 - 2001) şi Justine Henin (Belgia, 1997 - 2003, 2005, 2006, 2007).

Alte trei sportive au pierdut finala ca profesioniste: Renata Tomanova (Cehoslovacia, 1972 - 1976), Nataşa Zvereva (Rusia, 1987 - 1988) şi Martina Hingis (Elveţia 1993, 1994 - 1997, 1999).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici