Iancu: Mi-era dor de asemenea rezultate

Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Timişoara, Marian Iancu, a declarat, sâmbătă, la finalul partidei pe care formaţia antrenată de Ioan Ovidiu Sabău a câştigat-o, cu scorul de 6-0, în faţa echipei Ceahlăul Piatra Neamţ, că îi era dor de asemenea rezultate.

13 afișări
Imaginea articolului Iancu: Mi-era dor de asemenea rezultate

Iancu: Mi-era dor de asemenea rezultate (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto/Publimedia)

"Mi-era dor de asemenea rezultate. Ne-am găsit greu cadenţa. Am pierdut puncte importante în acest campionat, însă e bine că ne-am revenit. Vom merge la Cluj şi vom arăta că ştim fotbal. Nu le va fi uşor ardelenilor, vă asigur. S-a vazut şi în campionat că atunci când am lăsat advesarul să joace, am pierdut puncte. La Iaşi, la Astra, la Alba Iulia. Suntem pe primul loc şi trebuie să arătăm la Cluj că merităm să fim acolo. Jucăm cu o echipă mare, dar nici lor nu le va fi usor!", a spus Iancu, la Gsptv.

Marian Iancu a precizat că altfel va evolua FC Timişoara în etapa viitoare, cu CFR Cluj, din poziţia de lider.

"Altfel jucăm la Cluj de pe primul loc. Şi asta a contribuit la motivarea jucătorilor. Când îţi iese, îţi iese, când mingea nu vrea să intre în poartă, nu intră! Nu au fost multe schimbări. Noi avem cinci, şase atacanţi şi nici nu ştii cu cine să joci. Avem dubluri şi chiar trei jucători pe post. Sabău are toate informaţiile despre jucători şi ştie să aleagă", a precizat oficialul clubului timişorean.

Formaţia FC Timişoara a câştigat, sâmbătă, cu scorul de 6-0 (2-0), partida susţinută, pe teren propriu, în faţa echipei Ceahlăul Piatra Neamţ, contând pentru etapa a X-a a Ligii I, în urma golurilor marcate de Magera '1, '62, Chiacu '5, '90, Goga '84, 85.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici