Ilie Năstase: Ar trebui ca Arenele BNR să se numească Ţiriac-Năstase

Fostul tenisman Ilie Năstase a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că nu doreşte să îi fie ridicată o statuie în România, însă Complexul Arenele BNR din Bucureşti ar trebui să se numească "Ţiriac-Năstase".

194 afișări
Imaginea articolului Ilie Năstase: Ar trebui ca Arenele BNR să se numească Ţiriac-Năstase

Ilie Năstase: Ar trebui ca Arenele BNR să se numească Ţiriac-Năstase (Imagine: Bogdan Danescu/Mediafax Foto)

"Mă întreba cineva dacă vreau să mi se facă o statuie... i-am spus că nu vreau să mi se ridice o statuie. Dar am merita ca acel club unde se jucau meciurile din Cupa Davis şi unde se joacă turneul ATP de acum să se numească Ţiriac-Năstase. Numai pentru câte loburi am dat acolo cu Ţiriac ar trebui să se numească aşa. Sper ca într-o zi cineva să îşi dea seama că merităm acest lucru", a spus fostul tenisman.

Ilie Năstase s-a arătat onorat de faptul că turneul ATP de la Bucureşti poartă din acest an numele de BRD Năstase Ţiriac Trophy. "Dacă turneul ar fi fost de fete s-ar fi numit Ilie Năstase, dacă e de băieţi, se numeşte Ion Ţiriac. Lăsând gluma, mă onorează faptul că există un turneu cu numele meu", a adăugat Năstase.

Fostul jucător de tenis a participat, marţi, la conferinţa de presă organizată cu ocazia schimbării titulaturii turneului ATP de la Bucureşti din BCR Open România în BRD Năstase Ţiriac Trophy. Programat în perioada 17-25 septembrie la Arenele BNR şi dotat cu premii în valoare de 368.450 de euro, turneul BRD Năstase Ţiriac Trophy este singurul eveniment ATP World Tour 250 din România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici