Indian Wells | Simona Halep, eliminată în optimi de Marketa Vondrousova. A pierdut locul 2 WTA

Simona Halep nu a rezistat în faţa jucătoarei, în vârstă de 19 ani, Marketa Vondrousova. În optimile turneului de la Indian Wells a pierdut în trei seturi, scor 2-6, 6-3, 2-6, după o oră şi 40 de minute de joc.

1245 afișări
Imaginea articolului Indian Wells | Simona Halep, eliminată în optimi de Marketa Vondrousova. A pierdut locul 2 WTA

Indian Wells | Simona Halep, eliminată în optimi de Marketa Vondrousova. A pierdut locul 2 WTA

Cehoaica a început meciul în atac şi a fost foarte agresivă, ceea ce i-a adus şi primul game al întâlnirii. Simona Halep a fost şi ea la înălţime şi a reuşit un break, ducând scorul la 1-1. Partida a continuat cu schimb de break-uri şi s-a ajuns la 2-3 pentru Vondrousova, care însă a câştigat şi primul game pe setul ei, scor 2-4. Marketa a continuat să se impună şi a obţinut un nou game pe serviciul jucătoarei din Constanţa.

La doar 19 ani, sportiva din Cehia a demonstrat că îşi poate stăpâni emoţiile şi a pus punct primului set, după jumătate de oră, scor 2-6.

TITLURILE ZILEI

În al doilea act al partidei, Simona a început bine, a câştigat primul game pe propriul serviciu, dar a fost imediat egalată, scor 1-1. Simona a jucat sigură pe ea şi a câştigat trei game-uri consecutive. Şirul a fost însă întrerupt de Vondrousova, care şi-a făcut serviciul, scor 4-2 pentru Simona. Numărul doi mondial a câştigat pe propriul serviciu la zero şi a dus scorul la 5-2, însă cehoaica nu s-a lăsat şi a lungit setul, 5-3.

Simona Halep s-a impus însă şi a câştigat setul secund cu 6-3, astfel că partida a ajuns în decisiv.

Fostul lider mondial a început cu un break, însă Vondrousova a răspuns pe măsură. A câştigat pe serviciul Simonei şi a restabilit egalitatea la game-uri, 1-1. Cehoaica a continuat să câştige şi a dus scorul la 1-5. Halep a întrerupt seria de cinci game-uri consecutive câştigate de adversara sa şi a reuşit un break, scor 2-5. Nu a fost suficient, iar Marketa Vondrousova s-a impus în decisiv, 2-6 şi a câştigat meciul din optimi, după o oră şi 40 de minute de joc.

În urma acestui eşec, Simona Halep va pierde locul 2 WTA şi va ajunge pe trei, în timp ce Petra Kvitova va urca pe a doua poziţie în ierarhia mondială.

 

 

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici