Înotătorul Robert Glinţă, calificat la JO de la Tokyo, se antrenează pe uscat, în timpul izolării: "Mă afecteaza destul de tare"

  • Înotătorul Robert Glinţă a povestit pentru site-ul oficial al Federaţiei Române de Nataţie cât de grea este adaptarea la noul stil de viaţă, izolarea la domiciliu
  • Glinţă este primul sportiv român care a reuşit să se califice la Jocurile Olimpice de la Tokyo
  • Olimpiada, care trebuia să aibă loc în vara anului 2020, a fost mutată anul viitor, debutând pe 23 iulie 2021
73 afișări
Imaginea articolului Înotătorul Robert Glinţă, calificat la JO de la Tokyo, se antrenează pe uscat, în timpul izolării: "Mă afecteaza destul de tare"

Înotătorul Robert Glinţă, calificat la JO de la Tokyo, se antrenează pe uscat, în timpul izolării: "Mă afecteaza destul de tare"

Epidemia de coronavirus dă mari bătăi de cap sportivilor profesionişti. Înotătorul Robert Glinţă, primul sportiv român care a reuşit să se califice la Jocurile Olimpice de la Tokyo, anulate pentru anul 2021, respectă măsurile date de autorităţi, de a sta acasă, deşi situaţia această îl încurcă foarte mult în procesul de pregătire. 

Robert, legitimat la CS Dinamo, a povestit pentru site-ul oficial al Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern că tatăl lui îl ajută să se antreneze pe uscat şi prin disciplină şi organizare încearcă să îşi păstreze calmul şi să aibă răbdare. 

"Mă afecteaza destul de tare, categoric. Însă prin prisma simulatorului procurat de federaţie, şi de care dispun în momentul de faţă, încerc să reduc la minim regresul care se formează în această perioadă din lipsa antrenamentelor propriu-zise în bazin. 

De asemenea, pregatirea fizică pe uscat continuă, iar din punct de vedere al capacităţii organismului de a face faţă efortului intensiv, încerc nu doar să mă menţin, ba chiar să mă îmbunătăţesc. Este doar o chestiune de adaptare la nişte condiţii noi de pregătire până totul revine la normal".

Înotătorii se antrenează acasă folosind un simulator care are forma unei băncuţe, al cărei dispozitiv este conectat la un computer care arată mai multe detalii despre modul lor de pregătire, printre care timpii obţinuţi sau distanţa parcursă. 

Rober Glinţă a reuşit să coboare sub baremul de calificare în proba de 100 m spate la reuniunea de la Guangzhou, din China. A terminat cursa în 53.70 secunde, baremul Federaţiei Internaţionale de Nataţie (FINA) pentru această probă fiind de 53.85 secunde.

Jocurile Olimpice de la Tokyo, care trebuiau să se desfăşoare în vara anului 2020, au fost mutate în 2021 şi vor debuta la 23 iulie. 

"Amânarea Jocurilor Olimpice a fost o decizie înţeleaptă pe care cu toţii o aşteptam, având în vedere consecinţele negative aduse de această pandemie. Voi încerca să profit din plin de acest an în plus de pregătire".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici