Ausilio, aflat la Inter de aproximativ 28 de ani, și clubul milanez au convenit încheierea colaborării cu efect imediat, a anunțat miercuri seară Inter. În perioada în care s-a aflat la conducerea sectorului sportiv, Inter a câștigat nouă trofee: trei titluri de campioană a Italiei, trei Cupe ale Italiei și trei Supercupe ale Italiei. Echipa a disputat, de asemenea, trei finale europene, două în Liga Campionilor și una în Liga Europa.
„Aș dori să-i mulțumesc lui Piero în numele întregului club, al proprietarilor și al fiecărui angajat din marea familie nerazzurra. Piero și cu mine am împărtășit momente de bucurie, victorii, muncă intensă și o pasiune enormă”, a declarat Giuseppe Marotta, președintele și directorul general al lui Inter.
Dario Baccin, care a lucrat îndeaproape cu prima echipă și cu sectorul tehnic, a avut un rol important în dezvoltarea proiectului Inter Under-23. „Dario a fost o parte esențială a sectorului tehnic timp de mulți ani și este omul care a coordonat crearea echipei Under-23 în strânsă colaborare cu prima echipă, în perspectiva dezvoltării progresive și sustenabile a clubului”, a explicat Marotta.
„Dario cunoaște foarte bine clubul și este acum pregătit să-și asume noul rol pe care proprietarii și eu l-am ales pentru el. Este o numire inovatoare, care asigură în același timp continuitatea în conducerea noastră”, a adăugat Marotta.
Baccin a făcut parte din structura sportivă care a lucrat îndeaproape cu Cristian Chivu la prima echipă în pregătirea noului sezon.
Ausilio și-a început activitatea la Inter în urmă cu aproape trei decenii, ocupând succesiv funcțiile de secretar al clubului, responsabil cu organizarea și director al sectorului juvenil. Din decembrie 2010 a început să lucreze cu prima echipă, iar în februarie 2014 a devenit director sportiv și responsabil al sectorului tehnic.
În mesajul său de despărțire, el a afirmat că Inter a devenit „o a doua piele” pentru el și că, deși părăsește funcția, nu se va putea desprinde niciodată de culorile clubului.
„Astăzi nu marchează pur și simplu sfârșitul unui capitol profesional, ci înseamnă să las în urmă o parte din sufletul meu în locul pe care l-am iubit cel mai mult”, a transmis Ausilio, care le-a mulțumit fanilor, proprietarilor, conducătorilor, angajaților, antrenorilor și jucătorilor alături de care a lucrat.